Logica ministrului delegat

Logica ministrului delegat

Crearea poziţiilor de ministru delegat a fost de la bun început un simplu exerciţiu de împărţire politică a unor funcţii pe care trebuia să le pui titlul de „ministru”. Aşa cum am subliniat şi în articolul „Să ne ferim de reformatori!”, cei care se perindă regulat pe la conducerea instituţiilor publice nu au obiceiul să se consulte cu specialiştii din respectivele instituţii sau cu cei din afară, ci ei cred despre ei că ştiu foarte bine ce au de făcut în momentul în care vor ajunge prin jocul politic „la putere”. 

Dacă s-ar fi consultat ar fi aflat că este corect să avem miniştrii delegaţi într-un singur caz, în cazul instituţiilor centrale care nu sunt ridicate la rang de minister, care sunt în subordinea premierului prin SGG-Secretariatul General al Guvernului şi care instituţii, deşi nu sunt ministere (sunt autorităţi naţionale, de exemplu) sunt pentru o perioadă de timp o prioritate naţională şi pentru acea perioadă, premierul are nevoie de un om de rang foarte înalt (mai înalt decât secretarul de stat care conduce autoritatea naţională respectivă), un ministru, care să îi raporteze direct şi periodic. Acest înalt demnitar însărcinat de premier cu o misiune deosebită poate fi ministru delegat.

În orice alt caz, adică atunci când îţi propui să spargi un minister sau să ai doi miniştrii, unul plin şi altul delegat într-un minister, pentru a da nişte funcţii de ministru unor oameni, vorbim de o antireformă.

De ce să vrei să plantezi o umbră în coasta unui ministru, umbră (ministrul delegat) care să zică şi ea ceva pe subiectele delegate şi care practic să şubrezească autoritatea ministrului plin?

De ce să vrei în alte cazuri să mergi mai departe, adică ministrul delegat chiar să spargă ministerul şi „să fugă în libertate” cu un anumit departament din minister? De ce? Pentru ca, pe lângă acel „delegat” suplimentar să trebuiască să creăm o nouă structură administrativă pentru departamentul „fugit”, să mai inventăm şi un secretar general separat, un secretar general adjunct separat, o direcţie juridică seprată, o direcţie de resurse umane separată, o direcţie de buget-finanţe separată…. organigrama_departament_apeNu este complet aiurea? Nu este antireformă? Nu este complet aiurea ca, după câțiva ani în care te-ai chinuit să pui pe picioare departamentele „fugite” din ministere să îţi schimbi radical opinia? 

Vă repet, să ne ferim de reformatori! 

Detalii: www.CatalinCornea.ro

Condei.ro: Eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră poate deveni realitate

Gurile Dunării vs destabilizare
Prinsă în mijlocul evenimentelor provocate de Rusia, Ucraina a început să își controleze mai ferm frontiera pe segmentul transnitrean al Republicii Moldova. Pentru a merge la Moscova, liderii de la Tiraspol trebuie să mergă la Chișinău de unde să ia avionul către Kremlin, ucrainenii interzicându-le deplasarea via Odesa. Pe 9 mai, Dimitri Rogozin, mai pe românește Dumitru Rogojină :) , vicepremier al Federației Ruse, a întâmpinat dificultăți să folosească spațiul aerian ucrainean pentru a ajunge la Tiraspol, conform propriilor declarații, fiind nevoit să folosească spațiul aerian al României pentru a ajunge la Chișinău… Cam ciudat pentru tradiția rusească, nu?

La întoarcere și mai rău pentru rus, România a aflat între timp că Dumitru Rogojină, vicepremierul Rusiei, este pe lista celor sancționați de vest și i-a trântit ușa în nas, ușa spațiului aerian… Rogojină a fost nevoit să se strecoare într-o cursă de linie Chișinău – Moscova. Odată ajuns acasă a început să debiteze câte în lume și în stele… în fine.

Dar ce se va face Rusia în condițiile în care conflictele separatiste actuale se vor calma, iar Ucraina învățând lecția grea pe care a primit-o în ultimele luni va face viață amară transnistrenilor? Cum va mai controla Rusia în mod direct zona separatistă transnistreană dacă nu va avea o legătură terestră directă sau o legătură aeriană sigură? Spațiul aerian ucrainean ar putea să le fie semi-ostil o vreme bună…

Așadar, dacă vor accepta reîntoarcerea zonelor cu probleme de secesiune sub controlul total al Kievului, ce vor face cu Transnistria? O vor lăsa blocată între restul Republicii Moldova și o Ucraină ostilă? O vor pune pe linie de semiabandon? Îi vor face o punte spre Marea Neagră? Sau o vor controla prin intermediul Chișinăului? Astfel, îngrijorarea lui Darius Vlad că Rusia va încerca să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria este de actualitate. Mergând pe această linie și ținând cont de creșterea forțelor aeriene rusești în Crimeea, Rusia ar putea urmări 1) eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră sau 2) asigurarea accesului la Marea Neagră pentru zona transnistreană preluând Bugeacul (parte din actuala regiune ucraineană Odesa). Aceste scenarii sunt extrem de plauzibile având în vedere mutările geostrategice realizate de o vreme bună de Putin.

O parte din analiști sunt însă tentați să meargă pe varianta că Rusia nu ar dori Gurile Dunării preferând doar o ”destabilizare a Ucrainei în perspectiva alegerilor din 25 mai”… Dar de ce nu pe amândouă?

Transmiterea controlului Bugeacului, vestului regiunii Odesa în mâinile unor grupuri separatiste sprijinite masiv de forțele rusești ar asigura și mult doritul acces spre Transnistria și destabilizarea generală a Ucrainei, suplimentar față de destabilizarea care deja există. O serie de provocatori încercaseră zilele trecute să obțină poziții în orașul Reni, în Bugeac, la 22 km de Galați.

Trupele ruse vor invada teritoriul Ucrainei până la mijlocul acestei luni, au declarat surse din cadrul Ministerului de Externe din Belarus, citate de portalul charter97.org, relatează adevarul.ro. Portalul, nu oferă însă prea multe detalii referitoare la invazia rusă în Ucraina. În acelaşi timp, în cursul unei conferinţe desfăşurate în Canada, generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor aliate NATO în Europa, s-a arătat convins că Rusia își poate pune în aplicare planul în Ucraina fără să fie nevoie de o invazie oficială, de vreme ce are suficiente trupe speciale mascate în rândul populației civile și a separatiștilor.

Separatismul și forțele centrifuge o constantă în Ucraina
În articolul „Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)”, am arătat că timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei, „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea și alte teritorii din sud și est.

Deși Ucraina nu a fost un partener sincer pentru România și Republica Moldova, pierderea controlului regiunii Odesa de către Kiev ar fi o catastrofă pentru Chișinău care ar putea pierde definitiv zona transnisteană și întâmpina probleme mari cu UTA Găgăuzia și raionul Tărăclia.

Pe de altă parte, Ucraina a fost mereu sub amenințarea unei divizări, plecând de la teritoriile care nu i-au aparținut istoric și care au fost încorporate de sovietici în statul ucrainean și continuând cu rusificarea generalizată din sudul și estul Ucrainei a tuturor etniilor prezente. În aceste condiții, este de neînțeles atitudinea tuturor guvernelor de la Kiev care în conflictul transnistrean au mers pe cartea Rusiei sabotând în permanență poziția Republicii Moldova și susținând existența acestei enclave teritoriale sub comandă rusească.

Strategia defensivă a României și Republicii Moldova pe limanul Nistrului
Cristian Negrea este de părere că zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”, analistul propunând o strategie defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, strategie care este puțin probabilă din cauza faptului că ridică probleme mari de convingere a partenerilor NATO, a Kievului, dar ridică și problema capacității militare și de disuasiune a armatei noastre, capacitate care nu este la nivelul dorit.

O astfel de strategie militară ar putea să fie o șansă pentru Kiev ca prin securizarea unui teritoriu de către armata română, teritoriu încă relativ liniștit, Ucraina să poată beneficia la finalul confruntărilor cu separatiștii (și eventual Rusia) de o minimă ieșire la Marea Neagră în situația în care vor fi copleșiți de numărul de focare de conflict / lungimea frontului de luptă. Este însă puțin probabil ca la Kiev să existe încrederea necesară că România nu va folosi această „oportunitate” pentru a-și recupera un teritoriu pierdut, Bugeacul și că această variantă de securizare a unui teritoriu este doar o măsură care pentru România are avantajul de a feri Republica Moldova de un scenariu catastrofal iar pentru Kiev are avantajul că în scenariul cel mai sumbru are totuși o minimă ieșire la mare.

Ce poate face Republica Moldova…
Pe ultima sută de metri, Republica Moldova şi-a plasat forţele militare în stare de alertă, invocând înrăutăţirea situaţiei de securitate în Ucraina, după ce guvernul de la Kiev a decis trimiterea unei unităţi militare de elită în portul Odesa. Preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Iurie Leancă au spus într-o declaraţie comună că forţelor moldovenești de securitate li s-a ordonat „să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la frontierele de stat”. De asemena, vicepremierul moldovean Eugen Carpov s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu Tara Leweling, directorul Consiliului Naţional american pentru Securitate, la o zi după plasarea forţelor de la frontieră în stare de alertă, din cauza unor îngrijorări legate de criza din Ucraina.

Este bine, însă ne putem întreba dacă de la escaladarea conflictului în Ucraina (începând cu Crimeea de ex) este posibil ca agenți ruși să fi aterizat liber la Chișinău și să se fi deplasat ulterior spre Tiraspol și alte zone din RM care ar putea deveni focare de instabilitate așa cum subliniază o parte a presei?

Dar situația creată la Banca de Economii a Moldovei (BEM) prin preluarea unui pachet important de acțiuni de Banca de stat a Federației Ruse, dar situația aeroportului din Chișinău concesionat unei firme din Rusia? Sunt aceștia pași spre contracararea unei situații periculoase în care ar putea fi împinsă Republica Moldova de către Rusia? Nu, exact invers, mielul, deși este protejat de niște garduri, începe să deschidă porțile să primească înăuntru pe lup. În cazul de față pe urs, ursul rus… Aeroportul din Chișinău aflat deja pe mână rusească este un punct fierbine în orice strategie de securitate a Republicii Moldova.

Alex Cozer de la Independent.md se întreabă care este reacția politicienilor de la Chișinău la informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși veniți de la Tiraspol (probabil via aeroportul Chișinău) „și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk? În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie. La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk. Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.”

Valeriu Munteanu deputat în parlamentul de la Chișinău din partea PL, invitat joi la emisiunea Fabrika de la Publika TV a punctat exact aspectele în care Chișinăul s-a auto vulnerabilizat în fața Rusiei (Banca de Economii, aeroportul, acceptarea propagandei rusești în media), acum când Republica Moldova se poate aștepta la provocări de orice tip.

Propaganda rusească este prezentă pe toate portavocile media ale Rusiei la Chișinău. Dovada impactului acestora sunt atât modul în care votează cetățenii Republicii Moldova, cât și sondajele privind atitudinea acestora față de UE vs. Uniunea Vamală, NATO sau România vs. Rusia. Sper să nu vedem dovezi mai conflictuale, pentru că în situația în care de la Kremlin se va urmări crearea unor provocări pe teritoriul RM, propaganda media va avea rolul ei. Lucrurile stau așa de mult timp, însă guvernul pro-european de la Chișinău nu a arătat un interes major în a stăvili propaganda media de tip sovietic care bombardează cetățenii republicii… Mai mult, revenirea TVR la Chișinău a fost un proces mult prea anevoios și încă incomplet pentru o guvernare democratică. Este adevărat că o serie de politicieni obțin bani buni de pe urma posturilor rusești difuzate în RM, dar întrebarea este cât timp vor mai accepta guvernanții de la Chișinău manipulările mediatice rusești, cât timp vor mai accepta să fie călcați în picioare de rusul Dumitru Rogojină?!

Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/eliminarea-ucrainei-de-la-marea-neagra-poate-deveni-realitate/

Condei.ro: La ce ne trebuie nouă arme?!

Vă mai amintiți de pragmaticii anilor 2008-2012 care spuneau că la ce ne trebuie nouă arme, la ce ne trebuie avioane și tancuri că nu ne atacă nimeni? În vremuri de boom economic, cine să ne atace? Iar în vremurile de criză financiară mondială, când toți vorbeau că un nou război mare nu este exclus, nu se mai găseau bani… În orice situație am fi, noi nu suntem pregătiți să investim în armament, nici măcar minimal.

Astfel, de la planurile de asigurare a unui minim necesar de 48 de avioane multirol noi, planuri valabile înainte de declanşarea crizei economice, am ajuns să ne mulţumim cu 12 avioane second-hand care nu pot asigura mai nimic, nici măcar poliția aeriană pe întreg teritoriul țării, ca să nu mai vobim de vreo capabilitate de răspuns aerian în cazul unui conflict.

Epoca Tăriceanu

Pe vremea lui Tăriceanu, România îşi anunţa intenţia să cumpere 48 de avioane multirol noi, de generaţia a 4-a, fiind dispusă să aloce 3,5 miliarde de euro pentru această achiziţie.

În aceste vremuri de mare angajament (oratoric) bugetar al guvernului, cinci mari producători și-au arătat dorința de a furniza flota de avioane multirol românești: Lockheed Martin (SUA) cu modelul F-16, Saab(Suedia) cu modelul JAS-39 Gripen, Boeing (SUA) cu modelul F-18, consorţiul Eurofighter (mai multe state europene) cu modelul Typhoon şi Dassault (Franţa) cu modelul Rafale.

În urma analizei realizate la București, analiză care ţinea cont atât de parteneriatul strategic al României cu SUA, de faptul că modelul F-16 era testat cu succes în manevre de război real, dar și de faptul că un contract cu americanii asigura tranziția la aparatele F-35, avioane de generația a 5-a, oferta preferată a devenit cea pentru modelul de avion F-16 chiar dacă este un avion relativ vechi. Tăriceanu a ratat însă momentul semnării unui contract pentru cele 48 de avioane multirol…

Epoca Băsescu – Boc

Criza financiară a fost folosită ca motiv pentru abandonul ideii de a avea 48 de avioane noi, costul acestora fiind în jur de 6 miliarde de dolari. Noul plan prevedea ca România să cumpere 48 de avioane F-16, în două etape, în prima etapă să achiziționăm 24 de aparate F-16 second-hand, livrate gratis de SUA, în 2013, dar pentru care trebuie să plătim aproximativ 1,3 miliarde de dolari pe modernizare, echipare completă și asistenţa tehnică pe o perioadă de câțiva ani, iar în etapa a doua urma să achiziționăm alte 24 de aparate F-16, de data aceasta noi. Nici soluția aceasta nu a fost însă pusă în practică.

În 2011, Boc s-a simțit mai puțin pe acest subiect, apărând în scenă Băsescu care a confirmat că le-a spus americanilor că nu avem bani și nu ne putem angaja într-un astfel de contract, decât dacă am găsi o soluție de finanțare pe termen lung. „Nu avem bani ” însemna după Băsescu că România nu va putea plăti miliarde, ci poate plăti 200 de milioane, maxim 300 de milioane anual. Soluția identificată atunci a fost ca România să fie parte a unei achiziții comune pentru mai multe state din regiune (România, Croația și Bulgaria), achiziție care ar fi însemnat atât un preț mai mic pe bucată, cât și o eșalonare în timp a banilor. La vremea respectivă, ministrul apărării de la Sofia a explicat că este vorba despre “o ofertă la pachet”, despre un “pachet comun de achiziţie”, dar fiecare aeronavă va aparține exclusiv ţării care plăteşte pentru ea. Ulterior s-a lansat și varianta unificării forțelor navale și aeriene românești și bulgărești… Băsescu vorbea chiar de o achiziție regională care să pună la dispoziție avioane și pentru alte state interesate (se sugera că o parte din avioanele achiziționate la pachet să poată fi închiriate unor state care nu își permit să le cumpere… Republica Moldova de exemplu ar avea mare nevoie, și prin închiriere România s-ar justifica foarte ușor de ce dotează militar cel de-al doilea stat românesc). Vorbe…

Epoca Dobrițoiu, Dușa, Ponta

După schimbarea guvernării, în 2012, Ministerul Apărării a propus o nouă soluție: achiziționarea a 12 avioane F-16 second-hand, de la armatele Olandei sau Portugaliei, care au anunțat că au disponibile astfel de aparate folosite. În 2013 a fost aprobată varianta de achiziționare a 12 avioane multirol F16 din Portugalia prețul total fiind în jur de 700 de milioane de dolari, prima tranșă fiind plătită în 2013. Contractul cu portughezii presupune modernizarea avioanelor, repararea capitală a motoarelor și pregătirea, în Portugalia, a personalului român ce va opera avioanele F-16 (9 piloți şi 75 de tehnicieni), urmând ca sosirea în România a primelor aeronave să aibă loc cursul anului 2016, iar capacitatea operaţională necesară serviciului de luptă să fie realizată până la finalul anului 2017 conform unui comunicat de presă al MAPN.

Cele 12 avioane F-16 second-hand sunt o soluție minimală, dar concretă. Minimală pentru că nu acoperă nici măcar necesarul pentru poliție aeriană, ce să mai vorbim de capacități de ripostă la o amenințare militară. În expunerea de motive a Guvernului la legea 240/2013 (lege pentru realizarea capabilității operaționale aeriene cuprinse în Faza 1 a Etapei de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene”) se vorbește despre intenția achiziționării a trei escadrile de avioane multirol, de preferință de generația a V-a (F 35 JSF), cu perioadă de tranziție asigurată de F16 (generația a IV-a).

Întrebarea este dacă evaluările din această concepție vorbesc de trei escadrile pentru asigurarea Serviciului de Luptă – Poliția Aeriană (deși în 2008 ne propuneam patru escadrile), iar noi în 2017, când migurile 21 își vor fi încheiat resursa de zbor vom avea doar o escadrilă însemnă că ne lipsesc minim două și nu suntem în stare să ne asigurăm Serviciul de Luptă – Poliția Aeriană? Da, sigur că da! Dar nu doar că din 2017 vom putea să ne asigurăm cel mult o treime din necesarul pentru poliție aeriană, noi nu o putem face nici acum în totalitate. Recent, ministrul apărării a afirmat că Bucureștiul solicită NATO, între altele, dislocarea unor escadrile în România până când, în 2017, va deveni operațională escadrila noastră de F-16… Să înțelegem că atunci vom face față cu o escadrilă în loc de minim trei?

Ce ne spune contextul regional al evoluțiilor militare din Ucraina și faptul că suntem nevoiți să apelăm chiar azi la americani să ne asigure o parte din poliția aeriană și securitatea în fața amenințărilor rusești?

Turcii au tot trimis în ultima perioadă foarte des F16 să intercepteze avioane de rusești (de cercetare sau de luptă), avioane care se apropiau de spațiul aerian național turcesc, unele avioane rusești venind chiar dinspre Bulgaria și România… a auzit cineva ca România (dar și Bulgaria) să fi ridicat vreun avion să intercepteze pe cele rusești? Nu! Pentru că nu ai cu ce să interceptezi un Suhoi Su-35 sau un Mig 29… Mai mult te faci de râs dacă ridici în aer Mig 21 ca să le intercepteze și escorteze în afara spațiului nostru aerian…

Cine se face vinovat de o asemenea situație? Păi sigur cei care s-au lăsat mereu impresionați de sloganul„la ce ne trebuie noua arme?” sau „nu avem bani”…

Cine mai spune că nu avem nevoie de armament, că noi facem imobiliare, că noi avem nevoie de salarii, de pensii, de drumuri nu de arme, acea persoană nu a înțeles nimic din ce se întâmplă pe lumea asta…

Cătălin Cornea

Sursa: http://www.condei.ro/la-ce-ne-trebuie-noua-arme/

Condei.ro: Ingrediente de stat

Despre stat, ca formă de organizare socială, se poate discuta oricând, din perspectivă filozofică, istorică, geopolitică şamd. Despre stat se poate discuta şi în România, şi în Ucraina, şi în Tanzania, spre exemplu. Evident, contextul specific fiecărui stat face ca abordarea să fie diferită. Rețeta dreptului international include ca ingrediente populația, teritoriul, organizarea politică şi recunoașterea internațională (practic, recunoașterea suveranității).

Primele trei sunt intrinseci. Dintre acestea, factorul uman – populația (societatea) – este implicit, în absenţa acesteia lipsește însuși obiectul organizării. În epoca modernă, dinamica populaţiei este relativ lentă: nu apar populaţii noi şi cele existente nu dispar într-un ritm perceptibil. Fenomenul migrației popoarelor a încetat demult, iar cazuri extreme, precum cel al Paraguayului, cărui populație a fost în pragul exterminării în anii 1870, ca urmare a războiului Triplei Alianţe, sunt astăzi evitate. Pe termen lung însă, pot apărea variații semnificative în ceea ce privește totalul populației şi, mai ales, schimbarea proporțiilor etniilor ce compun populația, iar aceste schimbări, la rândul lor, pot duce la redesenarea teritoriului statelor. Ingredientul etnic se coace de multe ori la temperaturi diferite, însă important e să nu se ardă. Dar, până acolo, cel mai important, este că populația desfășoară activitățile economice care susțin statul.

Teritoriul este indisolubil legat de populație, este “suportul” acesteia. După ce ultimii mari migratori s-au hotărât cam pe unde le e locul şi după ce “lumile noi” au fost colonizate, teritoriul este definit, în general, de populaţia care îl locuieşte. Chiar dacă există zone nelocuite – deşertice sau, mai nou, radioactive – acestea sunt în general contigue teritoriului locuit. Fiind, după cum spuneam, “suportul” populaţiei, teritoriul poate suferi modificări în funcţie de aceasta, înţelegând nu neapărat populaţia în ansamblul ei, cât factorii ei de decizie. Ca să “dinamizezi” teritoriul, nu trebuie neapărat să duci războaie de cucerire; ar fi suficient sa construieşti autostrăzi sau să dărâmi munţi. Sau, de ce nu, să modifici albia cursului de apă pe care e stabilită graniţa.

Elementul de organizare politică este, de asemenea, legat de factorul uman, regăsindu-se inclusiv în cazul popoarelor migratoare. De fapt, acestea au avut deseori o puternică organizare politică de natură militară, care a dus la cucerirea viitoarelor “gazde” sau, după sedentarizare, a vecinilor. Prin organizarea politică, populaţia îşi manifestă suveranitatea asupra teritoriului său. Dar, ce este cel mai important, organizarea politică este cea care configurează vectorul dezvoltării populaţiei. Şi a teritoriului.

Până când progresul tehnico-ştiinţific a reuşit să ne apropie în procesul denumit generic “globalizare”, cele trei elemente intrinseci erau suficiente pentru a putea vorbi despre stat. În ultimele secole însă, este nevoie de recunoaşterea internaţională, în cadrul relaţiilor internaţionale, element extrinsec statului. Degeaba se proclamă ca stat populaţia ce ocupă teritoriul X, în frunte cu shamanul sau consiliul local, dacă nu-l recunoaște măcar Tanzania, pentru a intra în relații diplomatice. Sau, şi mai bine, ar trebui să-l recunoască un stat capabil să-i ofere protecţie, în caz de nevoie. Desigur, nu se confundă organizarea locală sau autonomă cu suveranitatea. Teriroriul X poate avea autonomie, dar nu suveranitate, în caz contrar se încalcă însăşi suveranitatea statului din care face parte X. Iar suveranitatea statului este deja recunoscută internaţional. Contraargumentul ar fi că xuleştenii ar trebui sa beneficieze de principiul autodeterminării, în anumite situaţii – a se vedea, spre exemplu, cazul Sudanului de Sud. Dar acolo s-a desfăşurat un război. Ar putea avea xuleştenii voinţa şi puterea să poarte un război? Dar statul “protector”? De observat că astăzi războiul se poate purta şi cu robinetul de petrol sau gaze, nu numai cu tancul. Şi, la o adică, dacă nu ai cui să vinzi petrolul, ai putea să-l foloseşti pentru tanc.

Eduard Diaconeasa
Sursa: http://www.condei.ro/ingrediente-de-stat/

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)
Unii susțineau că Rusia nu va îndrăzni să atace Ucraina având în vedere forța și mărimea armatei ucrainene…!? Păi nu „a atacat”, ci a intervenit pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși”… Mai mult, „a fost solicitată întervenția de către Ianukovici, președintele în funcție”. În acest dialog al surzilor, „atac” vs. „intervenție pentru normalizarea situației”, nu prevalează forța dreptului, ci dreptul forței. Și Rusia, și Occidentul folosesc când forța dreptului, când dreptul forței în funcție de interese… Nu vă imaginați că Rusia va accepta să i se pună în coaste UE și NATO. Dacă ucrainenii doresc să meargă în Uniunea Europeană vor fi forțați să lase Rusiei o parte din teritoriu și populație, nu pentru a fi acel teritoriu alipit la Rusia neapărat, ci pentru a deveni o zonă tampon.

Separatismul susținut de Ucraina, separatism împotriva Ucrainei
Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea (și posibil în alte teritorii din sud și est)… Ucraina care va rezulta în urma acestor încleștări geopolitice va trebui să învețe să respecte mai mult vecinii și să fie mai sinceră. Nu poți să spui că ești altceva decât Rusia (că ești Ucraina) câtă vreme duci o politică sovietică…


Avansul forțelor rusești pe teritoriul ucrainean
Observăm că Ucraina nu are forța și organizarea militară să oprească desfășurarea și acțiunea ostilă a unor forțe străine în unele zone ale propriului teritoriu… Rusia controlează Crimeea aproape în integralitate și există deja provocări în alte orașe din sud și est.
Având în vedere că ei au tot clamat că intervin pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși” este puțin probabil ca forțele rusești să dorească o încleștare puternică cu cele ucrainene. Rusia va avansa în teritoriul ucrainean atât de mult cât va fi posibil, adică până când va întâlni o ripostă serioasă. Acolo se va opri. Teritoriul „ocupat”, în mod normal (conform uzanțelor geo-strategice rusești post-sovietice), nu va fi anexat la Rusia, ci va fi pentru ei așa-zisa „Ucraină liberă” adică o nouă Transnistrie, având rolul să țină în loc Ucraina vestică zisă și „democratică”… Recent, pentru Bloomberg, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, declara că speră „că ceea ce se întâmplă acum în Crimeea nu va deveni următorul conflict transnistrean înghețat“.


Riposta forțelor ucraineene
Riposta forțelor ucraineene întârzie să apară. Nici un convoi militar rusesc nu este oprit/blocat (ca să nu vorbim de dezarmat cu forța). Până unde vor înainta rușii? Va accepta Kievul ca rușii să urce spre Odesa sau Harkov? Kievul, atât politic, cât și militar pare să fie într-o ceață totală. În situația în care rușii vor continua să înainteze în teritoriul ucrainean în afara Crimeei, Ucraina va solicita probabil sprijin militar extern.


Intervenție militară suport
Nimeni nu are interesul să intre într-un conflict militar cu Rusia (cum nici Rusia nu ar dori să intre în conflict militar cu SUA sau chiar cu un stat NATO). Dacă vor interveni cei din NATO (deși puțin probabil), o vor face doar pentru a furniza tehnică militară Ucrainei și pentru a susține din spate forțele ucrainene (a securiza zona controlată de ucraineni).


Sancțiuni comerciale
Statele din vestul Europei au relații comerciale importante cu Rusia și în situația problemelor economico-financiare din Europa nimeni nu are interesul să-și anuleze singuri contractele. Mai mult, multe economii vest europene depind de contractele bune la gazul rusesc, nu vă imaginați că vor renunța la ele, nu? Sigur că SUA nu este dependentă de gazul rusesc și nici nu au centre financiare care plutesc pe banii oligarhilor ruși… Europa de vest este în altă situație și nu are nici un interes să intre într-o blocadă economică cu Rusia… Cu cât mai multe sancțiuni economice acum, cu atât mai greu va fi să îți renegociezi ulterior cu rușii contractele energetice.


Scenarii
Rusia avea pregătit demult acest scenariu. Miliţiile „cazace” care au avut rolul de demarare a revoltelor publice împotriva noilor autorități de la Kiev se pregătesc pentru astfel de situații de foarte mult timp. Autoritățile de la Chișinău au demascat astfel de persoane în Republica Moldova în preajma așa-zisului referendum organizat de UTA Găgăuzia… Milițiile „cazace” există și acționează la comanda Rusiei acolo unde este nevoie de o mână hard a Kremlinului.
Ucraina nu este în postura unei țări care să convingă că dorește un parcurs de integrare europeană. Dacă atunci când a stabilit ca obiectiv integrarea europeană, România a avut un parcurs bun de diminuare a corupției, implementare a aquis-ului comunitar și creștere economică, apreciate pentru un stat candidat, în Ucraina toate reformele mult trâmbițate din ultimii 10 ani nu au adus nici un progres relevant, motiv pentru care toate alegerile parlamentare din această perioadă au avut potențialul de se transforma în revolte publice. Tocmai de aceea, o regiune secesionistă care să țină în loc Ucraina ar putea să-i compromită pe perioadă îndelungată perspectivele europene. Ceea ce este chiar scopul Rusiei!
A. Un nou stat (Crimeea sau o zonă mai mare), cu păstrarea accesului la Marea Neagră a ucrainenilor (prin Odesa). În acest caz, vom asista probabil la un teritoriu ucrainean divizat, cu o Ucraină vestică cu suportul și securitatea militară asigurată de NATO și Ucraina estică (sau sud-estică) sub controlul militar și politic al Rusiei.
B. Un nou stat care leagă zona transnistreană de Crimeea și poate și regiuni din est. O astfel de variantă ar elimina Ucraina de la Marea Neagră și pecetlui soarta zonei transnistrene. Din punctul de vedere al Ucrainei, eliminarea accesului la Marea Neagră ar bloca dezvoltarea economică mărind dependența de Rusia. Într-o astfel de situație, Republica Moldova va analiza serios și perspectiva renunțării la zona transnistreană pentru a putea înainta spre Europa. La Chișinău, acum nici un politician nu are curajul să promoveze ideea desprinderii de zona transnistreană pentru că va pierde voturi…. Dacă se va ajunge acolo, întrebarea este cum se va separa fără conflict zona transnistreană având în vedere că separatiștii controlează și orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului… O altă întrebare este, dacă Rusia ajunge prin Ucraina la zona transnistreană, va prelua și Bugeacul?


Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/democratia-ruseasca-de-la-transnistria-la-ucraina-libera-de-est/

Forțele separatiste transnistrene urmăresc să își construiască propria flotă militară aeriană

Așa-zisul Parlament de la Tiraspol a transmis, într-o solicitare adresată liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, că dorește intensificarea controlului asupra spațiului aerian al zonei transnistrene, informează Mediafax.
„Sporirea cooperării Rep. Moldova cu organismele NATO conduce la eroziunea neutralității constituționale a republicii şi pune sub semnul îndoielii securitatea Transnistriei”, a precizat așa-zisul Parlament, citat de Itar-Tass, în pagina electronică. Acesta a cerut „consolidarea eforturilor organismelor statului” de a elabora măsuri pentru controlul spațiului aerian în concordanță cu principiile dreptului internațional şi prevederile legii privind frontiera Transnistriei”.
Din punct de vedere al dreptului internațional, R. Moldova controlează spațiul aerian al zonei separatiste transnistrene. De facto, Republica Moldova nu are capacitatea să își controleze nici spațiul aerian din dreapta Nistrului, ca să nu mai vorbim de cel din stânga…
În 2012 fostul ministrul apărării, Vitalie Marinuţă, a înaintat către Parlamentul de la Chișinău proiectul care reglementează modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Astfel, opt avioane şi opt elicoptere urmau să fie procurate din bugetul de stat pentru apărarea frontierei de stat a RM (inclusiv zona transnistreană). Costurile erau în 2012 estimate la 240 de milioane de dolari. Fostul mnistrul apărării, Vitalie Marinuţă, declarase că proiectul reglementează modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al al Republicii Moldova. „Pentru realizarea cu succes a sarcinii de asigurare a pazei frontierei de stat în spațiul aerian se impune necesitatea identificării posibilităților de dotare a Forţelor Aeriene cu avioane şi elicoptere de luptă”, a menţionat fostul ministru. Vitalie Marinuţă mai precizase că elicopterele aflate în prezent în dotarea Armatei Naționale sunt de transport, nu de luptă. Iar MIG-urile, pe care ministerul încearcă să le vândă, nu pot fi folosite pentru interceptarea aeronavelor.
Proiectul nu a fost încă transpus în practică astfel că spațiul aerian al Republicii Moldova nu este controlat de Chișinău. Din cauza acestei slăbiciuni a Chișinăului, forțele separatiste de la Tiraspol profită să își construiască propria flotă aeriană.

Alexandru Croitoru
Sursa: http://www.condei.ro/cooperarea-republicii-moldova-cu-nato-ne-ameninta-securitatea-se-tem-separatestii-transnistreni-care-doresc-intensificarea-controlului-asupra-spatiului-aerian-al-zonei/

Ateneul Român, mutilarea arhitecturală și demnitatea politicienilor

Recent, mai precis în perioada sărbătorilor de iarnă (adică pe șest) Primăria Municipiului București a supus dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind PUD pentru proiectul din zona restaurant Cina – Ateneul Român.

Așa-zisul dezvoltator al acestui proiect a obținut avize de la diverse instituții, inclusiv de la Ministerul Culturii, deși mie personal îmi spusese fostul ministru că de MC nu va trece acest proiect… iată că a trecut. E adevărat, cu mici modificări.

Și totuși, cât de normal este ca un astfel de proiect să fie aprobat în zona Ateneul Român – Palatul Regal – Biblioteca Centrală Universitară?

Și cât de normal este ca orice bucureștean, orice român sau orice turist străin, privind dinspre zona statuii lui Carol I să nu mai poată vedea Ateneul Român din cauza noilor clădiri adăugate restaurantului Cina?

Poate un om de bun simț să admită obturarea (fie și parțială) vizibilității unuia din monumentele definitorii ale neamului românesc, Ateneul Român?

Nu, nu poate!

Vom vedea cât de mult bun simț va avea Consiliul General al Municipiului București!

On the same time, cum ar zice englezul, vedem cu toții cum aleșii noștri (aleși sau numiți politic), tineri sau experimentați, vizitează de sărbători (și cu alte ocazii) diverse țări străine.

Este normal, o face aproape tot românul!

Și evident, fiind politicieni, țin să împărtășească publicului cele vizitate… simbolurile definitorii ale locurilor vizitate… Aceste simboluri sunt în proporție covârșitoare clădirile istorice, patrimoniul arhitectural al țărilor vizitate.

Așadar, politicienii noștri înțeleg că cele mai importante repere turistice ale unei țări sunt clădirile istorice…

Ale oricărei țări cu excepția României!

Când ajung acasă politicienii noștri nu dau două parale pe patrimoniul istorico-arhitectural pentru că alte elemente (interese economice personale, comandamente de partid etc.) îi fac pe stimabilii noștri politicieni să uite că și ei sunt iubitori de patrimoniu arhitectural…

Dacă greșesc vom vedea cu siguranță cum o serie de consilieri generali ai Municipiului București care fac parte din arcul majorității vor spune un NU hotărât proiectului care obturează vizibilitatea Ateneului Român, proiectului care îngenunchează încă o dată demnitatea românilor…

Sursa: CatalinCornea.ro

Modificarea art. 147 (1) CP sau ce înseamnă să fii funcţionar în slujba publicului?!

 

Prin utilizarea unei logici strâmbe și a unora din textele de lege (cele avantajoase) s-a încercat să se acrediteze ideea cum că demnitarii nu sunt funcționari publici… nimic mai FALS!

Să luminăm puțin lucrurile plecând de la o logică simplă și construind o clasificare de bun simț a funcțiilor publice (clasificare care utilizează și diversele texte de lege incidente, deși ele sunt în unele cazuri necorelate unele cu altele).

Așadar, cu ce se ocupă angajații instituțiilor publice, dar și aleșii locali, naționali, demnitarii în general? Păi foarte simplu: funcționează pentru public, în slujba publicului! Îndeplinesc o funcție publică! și, mai pe scurt, așa cum corect zice Codul Penal, sunt funcționari publici!

Cităm aici și definiția din art. 147 (1) CP pentru a o avea în minte ca fiind un reper. Credeți-mă, este bună, indiferent ce spune oricine!

„Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145” (autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public).

Să facem și clasificarea funcționarilor publici (în baza logicii și CP care îi definește bine ca universalitate a subiecților):

I. funcționari publici apolitici / profesioniști:
I.1. funcționari publici statutari (conform Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legii nr. 360 / 2002 privind Statutul poliţistului etc.). Acești funcționari publici NU au contract de muncă, sunt numiți prin decizie și au în relație cu instituția un raport de serviciu;
I.2. funcționari publici contractuali (sunt angajați conform Codului Muncii și altor legi derivate), au contract de muncă (exact ca în privat) și nu au în relație cu instituția un raport de serviciu, ci un raport contractual, o relație de muncă;

II. funcționari publici politici / demnitarii și cabinetele lor:
II.1. demnitarii aleși sau numiți pe diverse paliere: parlamentari, administrație publică centrală, aleși locali;
II.2. personalul numit la cabinetul demnitarului / consilieri personali.

În spațiul public se exprimă mulți necunoscători ai subiectului sau mulți care dezinformează intenționat. Este bine să cernem informația…

Continuare: blog CatalinCornea.ro

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, dezinformează opinia publică: „funcționarul public (…) are contract de muncă”. Fals! Nu are, funcționarul public în sens restrâns (L 188/1999) este numit prin act administrativ…

În încercarea de a justifica susținerea UDMR pentru modificarea art. 145 (1) CP, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo declară potrivit Mediafax că „e la mintea cocoşului, nu vă supăraţi: (parlamentarul, n.r.) n-are contract de muncă, n-are această răspundere, cum are un funcţionar public (…)” ...

Acest domn dezinformează cu bună știință … sau poate că nu știe și a fost degeaba ministru…

Funcționarul public în sensul restrâns la care se referă domnia sa (conform Legii 188/1999 privind statutul funcționarului public – a funcționarului public de profesie, mai exact) NU are contract de muncă.... este numit prin ACT ADMINISTRATIV, nu are relație contractuală, ci relație de serviciu, nu își poate negocia contractul etc., este numit prin decizie / ordin (act administrativ) în baza legii și în urma concursului….

Alexandru Croitoru
Sursa: www.Tolerance.ro

Preşedintele apolitic al României participă la Summitul Partidului Popular European… deplasarea este plătită din bugetul personal al familiei prezidențiale :)

Ne interesează faptul că șefii de stat și de guverne din UE care participă la Consiliului European de iarnă se folosesc de banii publici pentru a face și o întâlnire politică a Partidului Popular European? Ne interesează pentru că ne arată cât de principiali sunt și cât de mult bun simț au liderii europeni… nu au! Folosesc bani publici naționali sau europeni pentru interese de partid… Gunoaie!

Ei na, și ce ai vrea să facă…?

Păi atunci de ce ne luarăm noi acuși ceva vreme de fostul ministru al apărării, cel cu interesul național, mr. Oprea, că a inventat la prânz o întâlnire de serviciu în țară la care trebuia să meargă cu elicopterul de la MApN, întâlnire care masca defapt o întâlnire de partid pusă mai pe seară… sau că un alt ministru s-a dus cu elicopterul la nuntă? Sigur că ei erau lipsiți de bun simț, în mod evident deturnau fonduri publice și trebuiau sancționați, însă așa fac toți așa-zișii lideri europeni… banul public este bănuțul lor sau bănuțul la dispoziția lor. Dispoziția și bunul plac… halal!

However, mai grav este că pe lângă această deturnare a banilor publici de către acești așa-ziși lideri europeni, președintele României, cel apolitic după Constituția românească merge fără nici un scrupul la întâlnirile politice ale Partidului Popular European… cheltuie bani publici în întâlniri private/politice și se comportă ca un lider politic deși este împotriva Constituției…

Ei, aș! Prostii!

Alexandru Croitoru
Sursa: http://www.youthvoice.ro/politica/presedintele-apolitic-al-romaniei-participa-la-summitul-partidului-popular-european-deplasarea-este-platita-din-bugetul-personal-al-familiei-prezidentiale-/

Superimunitatea, prostia, justiția și bunul simț

 

Cunoașteți cu toții povestea cu votul modificărilor la Codul Penal, intervenția energică a ambasadelor, intervenția unor instituții de drept din țară și beneficiile politice pe care le trage TB… nu le mai repet.
Fac însă câteva precizări:

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii ca să nu îți dai seama că orice slăbire a controlului instituțiilor de drept asupra oamenilor care dețin puterea publică (pe diverse paliere) înseamnă un regres pentru România?

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii să nu conștientizezi că o astfel de modificare va avea repercursiuni imense asupra imaginii și intereselor europene și internaționale ale României?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să admiți că cei mai expuși la infracțiuni de corupție trebuie să fie ușor scutiți (sau mai protejați) de controlul instituțiilor de drept?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să crezi că președintele TB, cel care și-a creat un portret de „cavaler al luptei pentru democrație, anticorupție etc.” nu va ieși imediat cu sintagma „lovitură de stat” la orice diminuare a controlului instituțiilor de drept asupra politicienilor?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că doar funcționarii publici (în sensul restrâns al Legii 188/1999) sunt ordonatori de credite, nu și politicienii, când realitatea este exact invers? Situațiile în care funcționarii publici sunt ordonatori de credite sunt foarte puține (de ex: în cazul în care șeful instituției, un politician, le-a delegat această sarcină prin act administrativ sau sunt o instituție -puține cazuri – condusă de un funcționar public sau asimilat). Art. 20, alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare zice: „Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome”…;

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că funcționarii publici au contract de muncă?! Nu au! În instituțiile publice funcționărimea este formată din funcționarii publici (în sensul Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ) care sunt numiți prin decizie a conducătorului instituției și personalul contractual (singurii care au contract de muncă), aspecte pe care le cunoaște orice angajat al unei instituții publice din România;

- cum să nu înțelegi că sensul atribuit de Codul Penal „funcționarului public” este diferit de cel atribuit de Legea 188/1999? Și, dacă prin absurd ai dori să modifici ceva aici, acea modificare nu se poate referi la universul persoanelor care pot cădea sub incidența art. 147 (1) din CP, ci eventual denumirea… poți, de exemplu, să optezi pentru o altă denumire generică („agent public”), deși mie mi se pare că nu există nici o explicație rațională pentru a modifica respectivul articol din CP.

Continuare: Blog CatalinCornea.ro

Trei avize NEGATIVE la Senat pentru proiectul de lege privind LIMBA MAGHIARĂ în justiție

Va permite Crin Antonescu ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în justiția din România?(FOTO: stirileprotv.ro)

Propunerea legislativă prin care se dorește impunerea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiția din România a primit trei avize negative din parte comisilor Senatului.

Astfel, în cursul lunii noiembrie a.c. proiectul a fost avizat de negativ de către Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, condusă de senatorul Liviu Marian Pop (PSD), Comisia pentru politică externă, condusă de senatorul Petru Filip (PSD) și Comisia pentru egalitatea de şanse, condusă de senatorul Marian Vasiliev (PP-DD).

Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie a.c. Senatul este camera decizională.

Potrivit formei adoptate de către Camera Deputaților, judecătorii și procurorii care au susținut un examen decunoaștere a unei limbi minoritare pot solicita cu precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. De asemenea, candidații declarați admiși la examenul de cunoaștere a unei limbi minoritare au prioritate în alegerea posturilor de la judecătoriile în a căror rază minoritatea națională respectivă are o pondere semnificativă. Potrivit art. 5 din legea adoptată de Camera Deputaților, tribunalele și curțile de apel vor fi obligate prin lege să angajeze și cunoscători ai limbii minoritare dacă se află într-o zonă în care o minoritate are o pondere mai mare de 20% din totalul populației.

De asemenea, legea adoptată prevede foarte clar faptul că pentru posturile vacante care necesită cunoașterea limbii unei minorități naționale pot participa doar candidații care au susținut un examen de cunoaștere a limbii minorității. Mai mult, vor putea fi adresate cereri și alte înscrisuri și în limba minorității naționale, costurile ocazionate căzând în sarcina statului, instanțele fiind obligate să angajeze magistrați și personal auxiliar ”într-un număr suficient” pentru a garanta funcționarea instanțelor.

Continuare: Blog DanTanasa.ro

Reforma administrației publice, mai mult decât regionalizare – episodul I (capacitatea financiară redusă)

Ultimii ani au adus în scenă, inclusiv ca instrument de campanie electorală, „panaceul” dezvoltării României: „regionalizarea”, după ce la runda de alegeri locale din 2008 soluția minune pentru dezvoltare invocată de majoritatea candidaților la o funcție locală a fost „fondurile europene”. Toți cei care își doreau să fie primar, președinte de consiliu județean, consilier local / județean ne vorbeau cu frenezie despre cum o să atragă ei această minune contemporană: fondurile europene… În 2012, aceiași candidați (poate și alții în plus) au schimbat placa zgârâiată și au luat-o pe cea cu regionalizarea… Nu spun că ea nu este bună, însă dacă ne vom mărgini la asta vom face exact nimic sau aproape nimic. O gândire coerentă asupra reformei administrației publice românești trebuie să aibă în vedere prioritar aspectele legate de desființarea / comasarea acelor unități administrativ teritoriale – UAT (în principal comune) care nu au nici un fel de capacitate financiară de a se autosusține, ca să nu mai vorbim de capacitate administrativă, filosofie care trebuie continuată cu reformarea sistemului de recrutare în administrația publică, sistem excesiv de politizat și care produce contraperformanță.
Astăzi ne vom referi doar la desființarea / comasarea acelor unități administrativ-teritoriale care nu au nici un fel de capacitate financiară. Majoritatea acestor UAT-uri sunt comune. Deși în unele cazuri aceste comune nu reușesc să colecteze venituri proprii nici măcar 25% din cheltuielile administrative, pompos numiții „edili” ai acelor localități continuă să facă cheltuieli enorme în comparație cu veniturile și să exercite astfel o presiune constantă pe consiliile județene și guvern pentru a primi pe diverse canale fonduri pentru a-și acoperi risipa. Deși doar 10% din localități reușesc astăzi să își acopere din venituri proprii (impozite și taxe locale) cheltuielile de funcționare, România își permite să mențină aproape 3300 de localități în condițiile în care Polonia (folosită mereu ca exemplu) are sub 3000 de localități la o populație dublă și o suprafață mai mare decât țara noastră.
Ce investiții ar putea să facă o comună care nu are bani pentru a-și plăti cheltuielile curente (salarii, telefon etc.)? Putem vorbi în cazul acestor primării de posibilitatea de contractare a unor împrumuturi sau de redactare și implementare a unor proiecte din fonduri nerambursabile pentru dezvoltare? Evident că nu… Singura lor sursă constantă de venit este județul sau statul. Și atunci de ce să le ținem în viață? Ca să continuăm să plătim niște neisprăviți în funcții de „ales local”?
Lipsa capacității administrative des invocată drept cauză primordială a ratării unor nivele ridicate de absorbție a fondurilor europene nu se poate corecta din moment de majoritatea localităților nu au nici măcar capacitate financiară. Așadar, în lipsa unei minime consolidări financiare a localităților (prin comasare), capacitatea administrativă va rămâne pentru cele mai multe comune o himeră.
România nu poate fi prizoniera unor personaje care au sprijinit apariția în ultimii 10 ani a peste 20 de noi localități falimentare… Tocmai de aceea, o regionalizare care are ca ținte declarate sprijinirea unei dezvoltări integrate la nivel național și o mai bună atragere a fondurilor europene nu poate fi realizată în lipsa unei restructurări a numărului de unități administrativ-teritoriale astfel încât acestea să poată mai mult decât simpla acoperire din fonduri proprii a costurilor de funcționare, să poată să facă investiții și să atragă pentru dezvoltare „panaceul” mult invocat în campania electorală de la locale din 2008, fondurile europene.

Continuare: blog CatalinCornea.ro

Curtea Constituţională a Republicii Moldova face lumină: limba vorbită la Chișinău este limba română și textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează în fața textului Constituţiei.

„La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Detalii: http://www.constcourt.md

În 2014 se va produce Dusterul cu numărul 1.000.000

La aproape 4 ani de la lansarea pe piaţă, Dusterul producătorului autohton Dacia a ajuns la o cifră impresionantă de vânzări, care i-a luat prin surprindere chiar şi pe cei de la Renault. De la lansarea din iunie 2010 şi până acum au fost comercializate peste 823.000 de exemplare pe aproape toate continentele!
Previziunile Renault sunt ca înainte de jumătatea anului 2014 să asistăm la atingerea unui număr de un milion de exemplare Duster.
Din exemplarele vândute până acum, mai mult de jumătate poartă sigla Dacia, fiind vorba de maşini comercializate în Europa şi în unele ţări din zona mediteraneană, în rest fiind vorba despre modele Duster cu siglă Renault, comercializate în Rusia, India şi America de Sud.
Modelul Duster este produs în 5 locaţii (România, Rusia, Brazilia, Columbia şi India).
Detalii: http://frunze.ro/portal/

Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța

Discutiile tehnice privind realizarea liniei feroviare de mare viteza pe ruta Viena - Bucuresti - Constanta vor demara cu partenerii chinezi in data de 10 decembrie, valoarea proiectului fiind de 11 miliarde de euro, a declarat, marti, ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, intr-o conferinta de presa, citata de Agerpres.

„Este foarte clar ca nevoia de dezvoltare in Romania este cu mult mai mare decat posibilitatile de finantare din fonduri europene, drept pentru care acest parteneriat cu China este binevenit. Acest parteneriat se va realiza in conditiile si respectand toate criteriile impuse de Uniunea Europeana. Am transmis partenerilor chinezi o serie de propuneri, printre care si dezvoltarea si realizarea unei linii feroviare de mare viteza. Este un coridor european care va pleca din Viena, va ajunge la Budapesta, Bucuresti si Constanta. Prima intalnire de lucru o vom avea pe 10 decembrie, apoi in prima jumatate a lunii ianuarie. Vom incepe, probabil, cu un tronson care este usor de realizat, datorita conditiilor de teren (Bucuresti - Constanta). Interesul foarte mare este sa conectam portul Constanta”, a mentionat Manescu.

Detalii: Agerpres si Romanian Youth Voice
Foto: Adevarul

Scrisoare de la un dâmbovițean către Emil Boc

Într-o recentă dispută televizată cu un adversar politic, fostul prim-ministru Emil Boc se declara sătul de “dâmboviţenii” care nu sunt în stare să “pună mâna să muncească” catalogându-și adversarii drept “şmecheri de Dâmboviţa”. Din păcate, o serie de politicieni și analiști își ascund lipsa de substanță în spatele unor etichete gen „politicieni de Dâmbovița”… Oare ați întâlnit în limbajul de stradă al unor analfabeți expresii de genul: „uite și pe moldoveanul ăla!” sau „țărani veniți la București”. Analfabeții care debitează aceste etichete cred că simplul fapt că sunt din București le conferă o superioritate ce merită apreciată. Aceștia sunt simple gunoaie… însă lucrurile se complică nițel când oameni teoretic școliți îți vorbesc la televiziuni folosind clișee similare… cum îi putem eticheta și noi pe aceștia?

Cei care din greșeală sau luați de val (poate de dezbaterile din studiouri) au utilizat vreodată acest gen de expresie este bine să le dăm o șansă să se reabiliteze… ceilalți, cei care o fac frecvent și cu bună știință pot și ei să fie etichetați ca… gunoaie… Nu are rost să îi menajăm cu cuvinte politicoase. Asta sunt, gunoaie!

Problema se complică și mai mult când personalități importante ale statului român folosesc expresii din aceeași gamă. Ieșirile fostului prim-ministru Emil Boc nu sunt doar regretabile, ele sunt foarte grave pentru că nu sunt o noutate. Îi recomand fostului prim-ministru să privească mai echidistant cetățenii României, să înceteze să mai discrimineze pe unii și pe alții în funcție de regiunea din care provin, să fie mai echilibrat, mai calm și mai puțin șmecheraș. Este ridicol ca șmecherașii de Feleac, de Constanța și de unde or mai fi să tot acuze șmecherașii de Dâmbovița… ar fi nedrept și degradant pentru un om care a fost Prim-ministrul României.

Domnule Boc, încercați să ieșiți onorabil din criza de imagine în care vă aflați, încercați să intrați onorabil în cartea de istorie, lăsați să se scrie că ați fost un politician mare la sfat, un politician care a luat măsuri extrem de dure pentru redresarea țării (parcă așa era construit PR-ul în jurul domniei voastre, nu?)… nu vă avântați într-un extremism regionalist care vă degradează ca om… înțeleg de la deputații fără studii superioare (atenție, există chiar la dvs. în partid) să transforme dezbaterea publică într-o împroșcare cu jigniri, dar dvs. nu puteți face același lucru… nu puteți pentru că sunteți legat definitiv de statul român. Ați fost Prim-ministrul României! Nu aveți dreptul să vă canalizați discursul într-un extremism regionalist care să vă degradeze ca personalitate și să degradeze funcția importantă pe care ați deținut-o…

Păstrați-vă echilibrul, șmecherași există și la Cluj-Napoca, și la Timișoara, și la București, și la Iași… Nu instigați românii dintr-o parte a țării împotriva altor români…

V-am văzut în campania electorală de anul trecut… Dvs. ca proaspăt întors din funcția de prim-ministru al României, ați pedalat nepermis pe o așa-zisă superioritate a clujenilor, pe grozăvia lor, pe cum pot ei singuri să aibă o viață ca în povești, evident cu dvs. primar… Deși ar putea fi înțeleasă o astfel de abordare ca o retorică de campanie, eu nu aș fi putut face niciodată ce ați făcut dvs., să smulg voturi cu prețul creării unei artificiale zâzanii regionale… ați făcut-o… a trecut. Acum, d-le Emil Boc, fost prim-ministru al României, vă cer să reveniți la statura funcției pe care ați deținut-o și să renunțați la retorica simplistă, îngustă, pe înțelesul needucaților, să renunțați la retorica unei așa zise superiorități a clujenilor… Needucații, ratații etc. din Cluj-Napoca, București, Craiova, Iași, Brașov, toți se vor simți mai importanți dacă cineva le va turna mereu ideea că ei fac parte dintr-o comunitate (în cazul ăsta locală) superioară altora… și că alții sunt de vină pentru insuccesul lor…

Dvs. ca fost prim-ministru al României aveți datoria să gândiți mai mult și să vă exprimați mai elegant și mai corect decât Costică Canacheu… Vă rog să o faceți!

„Politica dâmbovițeană” este un clișeu folosit de needucați, la fel este și clișeul „noi nu suntem o țară bananieră”… ce are domnule o țară bananieră, o țară producătoare de banane? De ce ar trebui ea să fie stigmatizată de unii politicieni / analiști etc. înguști? Domnilor, fiți mai atenți cu cuvintele și renunțați la etichete! Politica de Dâmbovița, de Feleac, de Siret sau de Bega sunt prostii pentru cei care nu au caracterizări reale, argumente serioase și cred că aruncând etichete în spațiul public au un soi de prestanță…

Continuare: http://www.catalincornea.ro/2013/04/15/scrisoare-de-la-un-dambovitean-catre-emil-boc/