sâmbătă, 26 mai 2012

CatalinCornea.ro: Republica Moldova între Europenizare și Transnistrizare…

Federaţia Rusă l-a desemnat recent drept „trimis special pentru Transnistria”, numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, pe Dimitri Rogozin, un diplomat belicos, autorul mai multor declaraţii agresive la adresa României. Acest gest marchează începutul unui nou mandat al lui Vladimir Putin și astfel o nouă viziune a poziționării geostrategice a Federației Ruse.
Practic, prin această numire Federația Rusă dă un semnal Uniunii Europene și SUA (angrenate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean) că miza regiunii separatiste este una de însemnătate geopolitică, de securitate şi cu relevanţă simbolică pentru Moscova, motiv pentru care nu este dispusă la o reglementare în interesul Republicii Moldova.

Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Republicii Moldova și apoi se oferă să rezolve conflictul trimiţând drept ”pacificator” pe cel care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari împotriva Republicii Moldova în războiul din 1992…

Pe de altă parte, schimbarea puterii din regiunea transnistreană și înlocuirea încăpăţânatului Smirnov cu mai tânărul Șevciuc, aparent deschis negocierilor, ar putea să afecteze percepția partenerilor europeni cu privire la intențiile Tiraspolului și astfel Chișinăul să fie presat să accepte o reglementare favorabilă regiunii transnistrene (adică Federației Ruse).

Astfel, Chișinăul trebuie să fie flexibil în negocieri, un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare bancară) și să-l lase pe noul lider de la Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, cu obiectivul de a evita ”transnistrizarea” întregii republici.

Desigur, există mulți analiști la Chișinău care consideră că avansarea europeană a Republicii Moldova nu se va putea produce decât în urma unei decuplări de zona transnistreană care are din partea Kremlinului tocmai această misiune, de a stopa avansul european al Chișinăului. Cu toate acestea, un astfel de mesaj nu poate deveni oficial în acest moment pentru simplul motiv că nicio forță politică de la Chișinău nu își asumă efectul electoral pe care o astfel de abordare ar putea să îl aducă în alegeri. În momentul în care societatea va conștientiza că decuplarea de zona transnistreană este singura soluție pentru o avansare rapidă și sigură către Uniunea Europeană și astfel efectul electoral nu ar fi defavorabil, cu siguranță vor apărea și forțe politice care vor susține ideea.

Pe de altă parte, există riscul ca anumite state din UE (implicate activ în soluționarea diferendului transnistrean) să aplice principiul ”pace cu orice preț” și astfel să prefere rezolvarea problemei nistrene decât europenizarea Republicii Moldova. O astfel de soluționare ar putea fi folosită și ca un prestigiu internațional al liderilor europeni care s-au angajat în identificarea unei ”soluții de compromis”.

În acest moment, o uniune statală (federație sau confederație) cu ”Transnistria”, în care Tiraspolul ar avea drept de veto în politica internă și externă a Republicii Moldova ar face Chișinăul captiv zonei estice. Din punct de vedere electoral, comuniștii (PCRM) + Tiraspolul ar domina forțele pro-europene, ar consolida vectorul antieuropean și orienta politica externă a întregii Republici Moldova în direcția dorită de Federația Rusă. Tocmai de aceea, vectorul pro-european (încă firav) al majorității politice de la Chișinău trebuie consolidat, iar identificarea unei soluții în conflictul transnistrean nu trebuie grăbită până în momentul în care zona din dreapta Nistrului va fi ancorată iremediabil în orbita integrării europene. În acel moment, lucrurile vor fi clare și problema transnitreană va putea fi tranșată. Între timp, Republica Moldova se europenizează, iar un avans mai rapid al Chișinăului spre UE îi va putea aduce o poziție mai bună în negocierile cu Tiraspolul.

Sursa: http://www.catalincornea.ro/2012/05/22/republica-moldova-intre-europenizare-si-transnistrizare/

CatalinCornea.ro: Despre proiectul Catedralei Neamului din 1924, arhitect Petre Antonescu…

Tocmai ce am lecturat un nou număr al revistei “Bucureștiul meu drag” editată de Asociația Bucureștiul meu drag.

Între multele articole interesante, mi-a atras atenția în mod deosebit cel al lui Nicolae St. Noica, ”Despre proiectele Catedralei Neamului în perioada interbelică” , articol pe care vă invit să îl parcurgeți. Iată alăturat una din multele schițe ale proiectelor catedralei care au circulat începând din perioada Regelui Carol I până spre finalul perioadei interbelice. Proiectul care mi se pare cel mai reușit este cel din 1924 al lui Petre Antonescu, unul din principalii reprezentanți ai stilului arhitectural neo-românesc.

Păcat că în definirea noului proiect, arhitecții de azi nu au încercat să preia elementele deosebite ale vechilor proiecte. S-a invocat în sprijinul demarării proiectului Catedralei Neamului că aceasta ar fi una NAȚIONALĂ, reprezentativă pentru poporul român. Eu sunt de acord cu asta, dar uitându-mă la ce este reprezentativ pentru poporul român, nu pot să nu observ că stilul arhitectural neo-românesc a fost unul din principalele elemente ale cristalizării conceptului național… Și din această perspectivă, părerea mea de nespecialist, dar pasionat de arhitectură îmi spune că proiectul lui Petre Antonescu din 1924 era cu adevărat unul național, o reprezentare deosebită a stilului arhitectural neo-românesc.

Găsiți noul număr al revistei “Bucureștiul meu drag” la următoarele linkuri:

Varianta ISSU o găsiti aici:
http://issuu.com/orasul/docs/r-bmd-1204?mode=window&backgroundColor=%23222222
Aici aveți arhiva revistei în format ISSU și pdf:
http://www.orasul.ro/articles/view/revista-bucurestiul-meu-drag.html

Sursa postare:
http://www.catalincornea.ro/2012/04/25/despre-proiectul-catedralei-neamului-din-1924-arhitect-petre-antonescu/

Scrisoare deschisă a Romanian Youth Voice în cazul József Nyírő și a atitudinilor provocatoare la adresa României ale Parlamentului de la Budapesta

Romanian Youth Voice solicită Guvernului României să asigure respectarea Legii nr. 107/2006 care prevede interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii și să interzică orice formă de înhumare pe teritoriul României a osemintelor lui József Nyírő.

La iniţiativa Partidului Civic Maghiar şi a Fundaţiei Pro Odorhei, pe data de 27 mai, cu ocazia Rusaliilor catolice, urmează ca osemintele lui József Nyírő (scriitor care s-a manifestat ca fascist activ) , să fie aduse din Ungaria pentru a fi reînhumate cu mare pompă la Odorheiu Secuiesc. La „ceremonie” vor participa şi politicieni de vârf din Ungaria.

Conform materialelor puse la dispoziția opiniei publice de către Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în anii celui de-al doilea război mondial, ”Nyírő s-a manifestat activ ca susţinător al Partidului Crucile cu Săgeţi al lui Ferenc Szálasi, formaţiune naţional-socialistă implicată în crimele cele mai abjecte împotriva evreilor din Ungaria. El şi-a pus calităţile sale literare şi notorietatea în slujba propagandei hungarismului, aberanta ideologie fascistoidă elaborată de Szálasi, a radicalismului ultranaţionalist şi şovin, antisemit, antiromân şi xenofob” .

Deși Ministerul român al Afacerilor Externe a reiterat luni că Bucureştiul se opune planurilor de reînhumare a lui Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc, făcând referire la activităţile lui Nyiro din perioada 1941-1945, sugerând că refuză reînhumarea pentru că poetul maghiar a avut „o atitudine extremistă, antisemită şi a colaborat cu regimul fascist“ , Budapesta continuă planurile ostile relațiilor bilaterale pașnice. Mai mult, Ungaria reaminteşte României de aspiraţiile la Spaţiul Schengen, inițiind astfel un șantaj împotriva autorităților românești pentru obținerea permisiunii de înhumare a lui Nyírő József.

Având în vedere continuarea atitudinilor provocatoare ale Parlamentului de la Budapesta, Romanian Youth Voice reamintește autorităților românești că au datoria să împiedice înhumarea osemintelor lui József Nyírő și să descurajeze orice încercare de organizare a unor evenimente de propagandă şovină şi iredentistă.

Sursa: http://www.youthvoice.ro/harghita/scrisoare-deschisa-a-romanian-youth-voice-in-cazul-jozsef-nyiro-i-a-atitudinilor-provocatoare-la-adresa-romaniei-ale-parlamentului-de-la-budapesta/

EuroNews.com: Nicolae Timofti, president of the Republic of Moldova: the roots of the conflict in Transnistria lies on “the political interests of some states, among them Russia"


In an interview for EuroNews, Nicolae Timofti, president of the Republic of Moldova said that the roots of the conflict in Transnistria lies on “the political interests of some states, among them Russia.” Also, Timofti denies the suposed Russian radar plans for Moldovan border.

Three years of political dispute in the Republic of Moldova ended in March with the election of President Nicolae Timofti.

Republic of Moldova is a former Soviet republic that has a majoritary Romanian speaking population, sits between Romania and Ukraine, has fragile relations with the breakaway region of Transnistria, relations that needs mediation from the EU, US, Ukraine, Russia, and the OSCE, the 5+2 group.

Transnistria is a separatist region of the Republic of Moldova, which broke away in 1990; it is not recognized by any UN member state. The Russian military forces and ammunitions are stationed on the Transnistrian territory against the will of the Moldovan authorities.

Video: http://www.euronews.com/2012/05/16/timofti-denies-russian-radar-plans-for-moldovan-border/

Natalia Intotero noul secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

re Natalia Intotero a fost numita secretar de stat la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, informeaza guvernul.

A ocupat aceeasi functie in 2009, numai ca atunci a fost secretar de stat in MAE si se ocupa de relatia cu Parlamentul.

In 2009, CV-ul ei arata cam asa: s-a inscris in PSD in anul 2000. Din anul 2006 este presedintele Tineretului Social-Democrat Hunedoara. Este la al doilea mandat de consilier judetean si este director al scolii generale "Horia, Closca si Crisan" din municipiul Brad. Este licentiata in engleza-romana si relatii internationale si a absolvit masteratul de relatii internationale la Institutul Diplomatic Roman.

Sursa: http://www.youthvoice.ro/politica/natalia-intotero-noul-secretar-de-stat-la-departamentul-pentru-romanii-de-pretutindeni/

Tinerii liberali au comemorat la Hanul lui Manuc anexarea Basarabiei de către Imperiului Țarist rus

re Mai mulți tineri, membri ai Tineretului Național Liberal din România și ai Clubului Liberal pentru Republica Moldova au organizat miercuri, la București, o acțiune de comemorare a anexării Basarabiei. Tinerii liberali s-au adunat la Hanul lui Manuc, locul în care reprezentanţii Imperiului Țarist rus şi cei ai Imperiului Otoman au convenit în mod abuziv trecerea jumătăţii estice a Moldovei, redenumită în 1813 Basarabia pentru a o diferenţia de ţara de origine, în componenţa Rusiei.

Tinerii liberali au ținut 200 de secunde de reculegere, au purtat banderole negre și tricolore în semn de doliu și au aprins lumânări în memoria tuturor românilor moldoveni care au avut de suferit de pe urma anexării ilegale.

Este de menţionat că în 1812 Imperiul Otoman şi-a depăşit drepturile pe care I le dădea statutul de suzeranitate al Moldovei. Conform acestuia, otomanii se obligau să apere întregul teritoriu al ţării şi nu aveau dreptul să înstrăineze părţi din ţară, aşa cum s-a întâmplat. Raptul din 1812 marchează începutul distanţării românilor dintre Prut şi Nistru de cealaltă parte a naţiunii lor şi a degradării conştiinţei naţionale a acestora, fapte care au condus la o criză identitară care se manifestă şi astăzi, având consecinţe negative asupra viitorului Moldovei răsăritene.

Intenţia tinerilor liberali este sensibilizarea cetățenilor asupra consecințelor anexării şi promovarea adevărului istoric.

Sursa: http://www.youthvoice.ro/politica/tinerii-liberali-au-comemorat-la-hanul-lui-manuc-anexarea-basarabiei-de-catre-imperiului-tarist-rus/