miercuri, 17 aprilie 2013

DanTănasă.ro: ÎCCJ anulează IREVOCABIL un concurs organizat de ANFP în care se cerea cunoașterea LIMBII MAGHIARE. Impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru secretarii UAT – ILEGALĂ

DanTănasă.ro: ÎCCJ anulează IREVOCABIL un concurs organizat de ANFP în care se cerea cunoașterea LIMBII MAGHIARE. Impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru secretarii UAT – ILEGALĂ
reÎnalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a anulat definitiv și irevocabil un concurs organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în care s-a impus cunoașterea limbii maghiare pentru un post de secretar de primărie într-o comună din județul Covasna.

În luna decembrie 2011 Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), condusă la acea vreme de PDL-istul Szakál András (fost membru UDMR), emite Ordinul nr. 4669/7.12.2011 pentru organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de secretar al comunei Valea Crișului. La solicitarea primarului comunei Valea Crișului de la acea dată, PDL-istul Ioanchim Silviu (a pierdut alegerile din mai 2012 în favoarea unui UDMR-ist), una din condițiile de participare la concurs, acceptată de ANFP, a fost cunoașterea limbii maghiare – nivel avasat. Un primar român, primar al comunei Valea Crișului timp de cinci mandate consecutive, impunea cunoașterea limbii maghiare pentru un post de secretar de comună.

Fostul secretar al primăriei comunei Valea Crișului, care ocupase această funcție timp de patru ani de zile, chiar în mandatul PDL-istului Ioanchim Silviu, se prezintă la concurs însă nu este admis pentru că nu cunoaște limba maghiară. O cunoștință a primarului PDL, cunoscătoare a limbii maghiare, fostă membră a Partidului Civic Maghiar, este declarată admisă din a doua încercare.

Fostul secretar acționează în judecată ANFP și Primarul comunei Valea Crișului. Prima instanță, Curtea de Apel Brașov, dă câștig de cauză ANFP și Primarului comunei Valea Crișului, dictând o sentință stupefiantă: limba maghiară este obligatorie pentru secretarul unității administrativ-teritoriale (UAT) în zonele în care ponderea cetățenilor aparținând minorităților naționale trece de 20%, argument susținut atât de ANFP cât și de primarul PDL.

Recursul s-a judecat în data de 7 martie a.c. la ÎCCJ. De această dată lucrurile au fost tranșate definitiv și irevocabil în favoarea fostului secretar al comunei Valea Crișului.

Sentința Curții de Apel Brașov a fost casată iar Ordinul nr. 4669/7.12.2011 emis de ANFP, în baza căruia a fost organizat concursul în care s-a impus cunoașterea limbii maghiare pentru ocuparea postului de secretar al UAT este anulat.

Decizia nr. 2968/07.03.2013 a ÎCCJ precizează foarte clar faptul că, ”condiția de participare la concurs privind cunoștințe de limba maghiară – nivel avansat, impusă în art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 4669/2011 al ANFP nu este în concordanță cu dispozițiile legale, astfel că autoritatea pârâtă, emitentă a ordinului, a acționat cu exces de putere…”. La fel de stupefiant este și faptul că argumentele fostei conduceri a ANFP, care s-a preocupat în permanență să maghiarizeze administrația publică din Covasna și Harghita, au fost asumate în fața ÎCCJ și de către noua conducere a ANFP, reprezentată prin secretarul de stat Eugen Ciofan (USL).

Decizia ÎCCJ certifică odată pentru totdeauna faptul că impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru postul de secretar UAT este ilegală.

Continuare: Dan Tănasă blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu