marți, 7 septembrie 2010

Prefectura Covasna cere CJ să reproducă stema României pe actele oficiale

Prefectura Covasna a solicitat conducerii Consiliului Judeţean să reproducă stema României pe actele oficiale pe care le emite, în urma unei sesizări venite din partea unui cetăţean. Prefectul Gyorgy Ervin a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a înaintat Consiliului Judeţean o adresă în acest sens şi, totodată, a discutat problema cu preşedintele instituţiei.
În adresă, Prefectura Covasna invocă Legea 102/1992, care prevede obligativitatea ca stema României să fie reprodusă, printre altele, pe sigiliile autorităţilor locale şi pe actele oficiale.

În aceasta se mai menţionează că ''în afara obligaţiei legale, reproducerea stemei României în condiţiile legii reprezintă o dovadă de respect faţă de însemnele statului, aspect care, cu siguranţă, nu poate fi pus la îndoială''. Reclamaţia a venit din partea unui cetăţean născut în municipiul Sfântu Gheorghe, care trăieşte în Spania şi care obişnuieşte să monitorizeze activitatea autorităţilor locale din judeţele Covasna şi Harghita. AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu