In cadrul Universitatii POLITEHNICA din Bucuresti, la Catedra „Autovehicule Rutiere”, a fost realizat un sistem de propulsie hibrid (termic-electric) pentru automobile.
Sistemul de tractiune de tip hibrid paralel a fost adaptat pe un autoturism de tip SUV, prin renuntarea la tractiunea integrala si adaugarea unei masini electrice reversibile de 47 kW in regim intermitent (20 kW in regim continuu). Alimentarea acesteia se face prin intermediul unui invertor dintr-o baterie de acumulatoare Ni-MH cu tensiunea nominala de 324 V si capacitatea de 9,6 Ah.
In data de 26 Noiembrie 2010, cu ocazia unui Workshop, a fost efectuata prezentarea demonstrativa a autoturismului hibrid, in fata unui public avizat format din specialisti din mediul economic si profesori din universitati precum si a numerosi studenti masteranzi si doctoranzi ai Universitatii POLITEHNICA Bucuresti. Din incercarile preliminare pe standul dinamometric a rezultat o reducere cu 9% a consumului de combustibil in ciclul european urban.
Exista 6 moduri de functionare care pot fi incercate pe aceasta platforma de cercetare: tractiune pur electrica, tractiune cu motorul termic, tractiune cu incarcarea bateriei, accelerare cu asistare din partea motorului electric, franare cu recuperarea energiei si incarcarea bateriei in stationare.
„Cercetarile privitoare la realizarea automobilelor hibride sint indispensabile avind in vedere faptul ca prin intrarea in vigoare a normelor EURO 6 (2012-2014) automobilele care folosesc propulsia conventionala, in ciuda progreselor inregistrate in perfectionarea proceselor de formare a amestecului si de ardere, nu se vor putea incadra in limitele admise fiind necesara hibridizarea intr-o masura mai mare sau mai mica.
De asemenea, productia de masa a automobilului electric pur (cu baterii) este conditionata de realizarea unei infrastructuri complexe pentru incarcarea bateriilor extrem de costisitoare si pentru care nu exista, deocamdata, fondurile necesare. Specialistii apreciaza ca in al 2-lea deceniu al mileniului III automobilul hibrid va constitui puntea de trecere de la automobilul conventional la automobilul electric cu pila de combustibil (fuel-cell) capabil sa-si produca la bord energia electrica necesara, ceea ce va conduce la o autonomie mult mai mare decit a automobilului pur electric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu