miercuri, 16 februarie 2011

Cum isi bate joc guvernul de la Sofia de recensamantul romanilor din Bulgaria

Cum isi bate joc guvernul de la Sofia de recensamantul romanilor din Bulgaria

Lideri ai comunităţii româneşti din Bulgaria sunt ingrijorati de modul în care autoritatile bulgare au înţeles să pună în practică recomandările europene cu privire la înregistrarea, prin recensământ, a populaţiei, incercand si prin acest recensamant sa faca sa dispara cei peste 150.000 de romani si romanofoni din Bulgaria, transmite corespondentul Romanian Global News din Vidin.

Recensământul, desfăşurat online în perioada 1 – 9 februarie, a debutat în varianta sa clasică, cu recenzor, din data de 10 ale lunii curente, cu problemele deja cunoscute şi reclamate de toate minorităţile din Bulgaria la precedentul recensământ, în 2001.

Mai precis, recenzorii aplică diferite metode, deja „verificate", pentru eludarea declarării etniei şi limbii materne a subiecţilor recensământului, bineînţeles, a celor care vor să treacă în formulare o alta etnie şi alta limbă maternă în afara limbii bulgare...

Astfel, formularele sunt fie completate cu creionul, pentru a putea fi modificate ulterior, fie recenzorul „uită" să mai chestioneze persoana recenzată la capitolele unde ar urma să fie declarate apartenenţa etnică, religioasă şi limba maternă, fie declară că „nu e obligat" să completeze şi pagina respectivă.

E drept că există o recomandare a Institutului Naţional de Statistică prin care se specifică faptul că o persoană chestionată are dreptul să nu răspundă nimic la respectivele întrebări, dar e dreptul persoanei să declare, nu al recenzorului să opteze dacă completează aceste rubrici, indiferent de decizia celui recenzat.

În condiţiile în care, în plan declarativ - conform tratatelor internaţionale la care a aderat - Bulgaria şi-a luat angajamentul să respecte drepturile minorităţilor naţionale, se pare că drumul ales de statul vecin, membru în UE (pe ce considerente, oare?) e să facă aceste minorităţi dispărute, pentru a nu mai trebui să respecte nimic.

Ce face România în faţa acestui mod primitiv de a trata etnicii romani? Probabil ce a făcut şi în precedentul caz, al recensământului din 2001. Nimic.

Detalii: http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/572-cum-isi-bate-joc-guvernul-de-la-sofia-de-recensamantul-romanilor-din-bulgaria.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu