vineri, 20 decembrie 2013

Modificarea art. 147 (1) CP sau ce înseamnă să fii funcţionar în slujba publicului?!

 

re Prin utilizarea unei logici strâmbe și a unora din textele de lege (cele avantajoase) s-a încercat să se acrediteze ideea cum că demnitarii nu sunt funcționari publici… nimic mai FALS!

Să luminăm puțin lucrurile plecând de la o logică simplă și construind o clasificare de bun simț a funcțiilor publice (clasificare care utilizează și diversele texte de lege incidente, deși ele sunt în unele cazuri necorelate unele cu altele).

Așadar, cu ce se ocupă angajații instituțiilor publice, dar și aleșii locali, naționali, demnitarii în general? Păi foarte simplu: funcționează pentru public, în slujba publicului! Îndeplinesc o funcție publică! și, mai pe scurt, așa cum corect zice Codul Penal, sunt funcționari publici!

Cităm aici și definiția din art. 147 (1) CP pentru a o avea în minte ca fiind un reper. Credeți-mă, este bună, indiferent ce spune oricine!

„Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145” (autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public).

Să facem și clasificarea funcționarilor publici (în baza logicii și CP care îi definește bine ca universalitate a subiecților):

I. funcționari publici apolitici / profesioniști:
I.1. funcționari publici statutari (conform Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legii nr. 360 / 2002 privind Statutul poliţistului etc.). Acești funcționari publici NU au contract de muncă, sunt numiți prin decizie și au în relație cu instituția un raport de serviciu;
I.2. funcționari publici contractuali (sunt angajați conform Codului Muncii și altor legi derivate), au contract de muncă (exact ca în privat) și nu au în relație cu instituția un raport de serviciu, ci un raport contractual, o relație de muncă;

II. funcționari publici politici / demnitarii și cabinetele lor:
II.1. demnitarii aleși sau numiți pe diverse paliere: parlamentari, administrație publică centrală, aleși locali;
II.2. personalul numit la cabinetul demnitarului / consilieri personali.

În spațiul public se exprimă mulți necunoscători ai subiectului sau mulți care dezinformează intenționat. Este bine să cernem informația…

Continuare: blog CatalinCornea.ro

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, dezinformează opinia publică: „funcționarul public (…) are contract de muncă”. Fals! Nu are, funcționarul public în sens restrâns (L 188/1999) este numit prin act administrativ…

re În încercarea de a justifica susținerea UDMR pentru modificarea art. 145 (1) CP, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo declară potrivit Mediafax că „e la mintea cocoşului, nu vă supăraţi: (parlamentarul, n.r.) n-are contract de muncă, n-are această răspundere, cum are un funcţionar public (…)” ...

Acest domn dezinformează cu bună știință … sau poate că nu știe și a fost degeaba ministru…

Funcționarul public în sensul restrâns la care se referă domnia sa (conform Legii 188/1999 privind statutul funcționarului public – a funcționarului public de profesie, mai exact) NU are contract de muncă.... este numit prin ACT ADMINISTRATIV, nu are relație contractuală, ci relație de serviciu, nu își poate negocia contractul etc., este numit prin decizie / ordin (act administrativ) în baza legii și în urma concursului….

Alexandru Croitoru
Sursa: www.Tolerance.ro

Preşedintele apolitic al României participă la Summitul Partidului Popular European… deplasarea este plătită din bugetul personal al familiei prezidențiale :)

re Ne interesează faptul că șefii de stat și de guverne din UE care participă la Consiliului European de iarnă se folosesc de banii publici pentru a face și o întâlnire politică a Partidului Popular European? Ne interesează pentru că ne arată cât de principiali sunt și cât de mult bun simț au liderii europeni… nu au! Folosesc bani publici naționali sau europeni pentru interese de partid… Gunoaie!

Ei na, și ce ai vrea să facă…?

Păi atunci de ce ne luarăm noi acuși ceva vreme de fostul ministru al apărării, cel cu interesul național, mr. Oprea, că a inventat la prânz o întâlnire de serviciu în țară la care trebuia să meargă cu elicopterul de la MApN, întâlnire care masca defapt o întâlnire de partid pusă mai pe seară… sau că un alt ministru s-a dus cu elicopterul la nuntă? Sigur că ei erau lipsiți de bun simț, în mod evident deturnau fonduri publice și trebuiau sancționați, însă așa fac toți așa-zișii lideri europeni… banul public este bănuțul lor sau bănuțul la dispoziția lor. Dispoziția și bunul plac… halal!

However, mai grav este că pe lângă această deturnare a banilor publici de către acești așa-ziși lideri europeni, președintele României, cel apolitic după Constituția românească merge fără nici un scrupul la întâlnirile politice ale Partidului Popular European… cheltuie bani publici în întâlniri private/politice și se comportă ca un lider politic deși este împotriva Constituției…

Ei, aș! Prostii!

Alexandru Croitoru
Sursa: http://www.youthvoice.ro/politica/presedintele-apolitic-al-romaniei-participa-la-summitul-partidului-popular-european-deplasarea-este-platita-din-bugetul-personal-al-familiei-prezidentiale-/

vineri, 13 decembrie 2013

Superimunitatea, prostia, justiția și bunul simț

 

re Cunoașteți cu toții povestea cu votul modificărilor la Codul Penal, intervenția energică a ambasadelor, intervenția unor instituții de drept din țară și beneficiile politice pe care le trage TB… nu le mai repet.
Fac însă câteva precizări:

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii ca să nu îți dai seama că orice slăbire a controlului instituțiilor de drept asupra oamenilor care dețin puterea publică (pe diverse paliere) înseamnă un regres pentru România?

- cât de slab pregătit trebuie să fii și cât de puțin patriot trebuie să fii să nu conștientizezi că o astfel de modificare va avea repercursiuni imense asupra imaginii și intereselor europene și internaționale ale României?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să admiți că cei mai expuși la infracțiuni de corupție trebuie să fie ușor scutiți (sau mai protejați) de controlul instituțiilor de drept?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să crezi că președintele TB, cel care și-a creat un portret de „cavaler al luptei pentru democrație, anticorupție etc.” nu va ieși imediat cu sintagma „lovitură de stat” la orice diminuare a controlului instituțiilor de drept asupra politicienilor?

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că doar funcționarii publici (în sensul restrâns al Legii 188/1999) sunt ordonatori de credite, nu și politicienii, când realitatea este exact invers? Situațiile în care funcționarii publici sunt ordonatori de credite sunt foarte puține (de ex: în cazul în care șeful instituției, un politician, le-a delegat această sarcină prin act administrativ sau sunt o instituție -puține cazuri – condusă de un funcționar public sau asimilat). Art. 20, alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare zice: „Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome”…;

- cât de slab pregătit trebuie să fii să afirmi că funcționarii publici au contract de muncă?! Nu au! În instituțiile publice funcționărimea este formată din funcționarii publici (în sensul Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ) care sunt numiți prin decizie a conducătorului instituției și personalul contractual (singurii care au contract de muncă), aspecte pe care le cunoaște orice angajat al unei instituții publice din România;

- cum să nu înțelegi că sensul atribuit de Codul Penal „funcționarului public” este diferit de cel atribuit de Legea 188/1999? Și, dacă prin absurd ai dori să modifici ceva aici, acea modificare nu se poate referi la universul persoanelor care pot cădea sub incidența art. 147 (1) din CP, ci eventual denumirea… poți, de exemplu, să optezi pentru o altă denumire generică („agent public”), deși mie mi se pare că nu există nici o explicație rațională pentru a modifica respectivul articol din CP.

Continuare: Blog CatalinCornea.ro

Trei avize NEGATIVE la Senat pentru proiectul de lege privind LIMBA MAGHIARĂ în justiție

Va permite Crin Antonescu ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în justiția din România?(FOTO: stirileprotv.ro)
Va permite Crin Antonescu ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în justiția din România?(FOTO: stirileprotv.ro)

Propunerea legislativă prin care se dorește impunerea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiția din România a primit trei avize negative din parte comisilor Senatului.

Astfel, în cursul lunii noiembrie a.c. proiectul a fost avizat de negativ de către Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, condusă de senatorul Liviu Marian Pop (PSD), Comisia pentru politică externă, condusă de senatorul Petru Filip (PSD) și Comisia pentru egalitatea de şanse, condusă de senatorul Marian Vasiliev (PP-DD).
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie a.c. Senatul este camera decizională.
Potrivit formei adoptate de către Camera Deputaților, judecătorii și procurorii care au susținut un examen decunoaștere a unei limbi minoritare pot solicita cu precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. De asemenea, candidații declarați admiși la examenul de cunoaștere a unei limbi minoritare au prioritate în alegerea posturilor de la judecătoriile în a căror rază minoritatea națională respectivă are o pondere semnificativă. Potrivit art. 5 din legea adoptată de Camera Deputaților, tribunalele și curțile de apel vor fi obligate prin lege să angajeze și cunoscători ai limbii minoritare dacă se află într-o zonă în care o minoritate are o pondere mai mare de 20% din totalul populației.
De asemenea, legea adoptată prevede foarte clar faptul că pentru posturile vacante care necesită cunoașterea limbii unei minorități naționale pot participa doar candidații care au susținut un examen de cunoaștere a limbii minorității. Mai mult, vor putea fi adresate cereri și alte înscrisuri și în limba minorității naționale, costurile ocazionate căzând în sarcina statului, instanțele fiind obligate să angajeze magistrați și personal auxiliar ”într-un număr suficient” pentru a garanta funcționarea instanțelor.
Continuare: Blog DanTanasa.ro

Reforma administrației publice, mai mult decât regionalizare – episodul I (capacitatea financiară redusă)

Regiuni de dezvoltare si judeteUltimii ani au adus în scenă, inclusiv ca instrument de campanie electorală, „panaceul” dezvoltării României: „regionalizarea”, după ce la runda de alegeri locale din 2008 soluția minune pentru dezvoltare invocată de majoritatea candidaților la o funcție locală a fost „fondurile europene”. Toți cei care își doreau să fie primar, președinte de consiliu județean, consilier local / județean ne vorbeau cu frenezie despre cum o să atragă ei această minune contemporană: fondurile europene… În 2012, aceiași candidați (poate și alții în plus) au schimbat placa zgârâiată și au luat-o pe cea cu regionalizarea… Nu spun că ea nu este bună, însă dacă ne vom mărgini la asta vom face exact nimic sau aproape nimic. O gândire coerentă asupra reformei administrației publice românești trebuie să aibă în vedere prioritar aspectele legate de desființarea / comasarea acelor unități administrativ teritoriale – UAT (în principal comune) care nu au nici un fel de capacitate financiară de a se autosusține, ca să nu mai vorbim de capacitate administrativă, filosofie care trebuie continuată cu reformarea sistemului de recrutare în administrația publică, sistem excesiv de politizat și care produce contraperformanță.
Astăzi ne vom referi doar la desființarea / comasarea acelor unități administrativ-teritoriale care nu au nici un fel de capacitate financiară. Majoritatea acestor UAT-uri sunt comune. Deși în unele cazuri aceste comune nu reușesc să colecteze venituri proprii nici măcar 25% din cheltuielile administrative, pompos numiții „edili” ai acelor localități continuă să facă cheltuieli enorme în comparație cu veniturile și să exercite astfel o presiune constantă pe consiliile județene și guvern pentru a primi pe diverse canale fonduri pentru a-și acoperi risipa. Deși doar 10% din localități reușesc astăzi să își acopere din venituri proprii (impozite și taxe locale) cheltuielile de funcționare, România își permite să mențină aproape 3300 de localități în condițiile în care Polonia (folosită mereu ca exemplu) are sub 3000 de localități la o populație dublă și o suprafață mai mare decât țara noastră.
Ce investiții ar putea să facă o comună care nu are bani pentru a-și plăti cheltuielile curente (salarii, telefon etc.)? Putem vorbi în cazul acestor primării de posibilitatea de contractare a unor împrumuturi sau de redactare și implementare a unor proiecte din fonduri nerambursabile pentru dezvoltare? Evident că nu… Singura lor sursă constantă de venit este județul sau statul. Și atunci de ce să le ținem în viață? Ca să continuăm să plătim niște neisprăviți în funcții de „ales local”?
Lipsa capacității administrative des invocată drept cauză primordială a ratării unor nivele ridicate de absorbție a fondurilor europene nu se poate corecta din moment de majoritatea localităților nu au nici măcar capacitate financiară. Așadar, în lipsa unei minime consolidări financiare a localităților (prin comasare), capacitatea administrativă va rămâne pentru cele mai multe comune o himeră.
România nu poate fi prizoniera unor personaje care au sprijinit apariția în ultimii 10 ani a peste 20 de noi localități falimentare… Tocmai de aceea, o regionalizare care are ca ținte declarate sprijinirea unei dezvoltări integrate la nivel național și o mai bună atragere a fondurilor europene nu poate fi realizată în lipsa unei restructurări a numărului de unități administrativ-teritoriale astfel încât acestea să poată mai mult decât simpla acoperire din fonduri proprii a costurilor de funcționare, să poată să facă investiții și să atragă pentru dezvoltare „panaceul” mult invocat în campania electorală de la locale din 2008, fondurile europene.

Continuare: blog CatalinCornea.ro

Curtea Constituţională a Republicii Moldova face lumină: limba vorbită la Chișinău este limba română și textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează în fața textului Constituţiei.

„La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Detalii: http://www.constcourt.md

În 2014 se va produce Dusterul cu numărul 1.000.000

La aproape 4 ani de la lansarea pe piaţă, Dusterul producătorului autohton Dacia a ajuns la o cifră impresionantă de vânzări, care i-a luat prin surprindere chiar şi pe cei de la Renault. De la lansarea din iunie 2010 şi până acum au fost comercializate peste 823.000 de exemplare pe aproape toate continentele!
Previziunile Renault sunt ca înainte de jumătatea anului 2014 să asistăm la atingerea unui număr de un milion de exemplare Duster.
Din exemplarele vândute până acum, mai mult de jumătate poartă sigla Dacia, fiind vorba de maşini comercializate în Europa şi în unele ţări din zona mediteraneană, în rest fiind vorba despre modele Duster cu siglă Renault, comercializate în Rusia, India şi America de Sud.
Modelul Duster este produs în 5 locaţii (România, Rusia, Brazilia, Columbia şi India).
Detalii: http://frunze.ro/portal/

Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța

reDiscutiile tehnice privind realizarea liniei feroviare de mare viteza pe ruta Viena - Bucuresti - Constanta vor demara cu partenerii chinezi in data de 10 decembrie, valoarea proiectului fiind de 11 miliarde de euro, a declarat, marti, ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, intr-o conferinta de presa, citata de Agerpres.

„Este foarte clar ca nevoia de dezvoltare in Romania este cu mult mai mare decat posibilitatile de finantare din fonduri europene, drept pentru care acest parteneriat cu China este binevenit. Acest parteneriat se va realiza in conditiile si respectand toate criteriile impuse de Uniunea Europeana. Am transmis partenerilor chinezi o serie de propuneri, printre care si dezvoltarea si realizarea unei linii feroviare de mare viteza. Este un coridor european care va pleca din Viena, va ajunge la Budapesta, Bucuresti si Constanta. Prima intalnire de lucru o vom avea pe 10 decembrie, apoi in prima jumatate a lunii ianuarie. Vom incepe, probabil, cu un tronson care este usor de realizat, datorita conditiilor de teren (Bucuresti - Constanta). Interesul foarte mare este sa conectam portul Constanta”, a mentionat Manescu.

Detalii: Agerpres si Romanian Youth Voice
Foto: Adevarul

miercuri, 17 aprilie 2013

Scrisoare de la un dâmbovițean către Emil Boc

reÎntr-o recentă dispută televizată cu un adversar politic, fostul prim-ministru Emil Boc se declara sătul de “dâmboviţenii” care nu sunt în stare să “pună mâna să muncească” catalogându-și adversarii drept “şmecheri de Dâmboviţa”. Din păcate, o serie de politicieni și analiști își ascund lipsa de substanță în spatele unor etichete gen „politicieni de Dâmbovița”… Oare ați întâlnit în limbajul de stradă al unor analfabeți expresii de genul: „uite și pe moldoveanul ăla!” sau „țărani veniți la București”. Analfabeții care debitează aceste etichete cred că simplul fapt că sunt din București le conferă o superioritate ce merită apreciată. Aceștia sunt simple gunoaie… însă lucrurile se complică nițel când oameni teoretic școliți îți vorbesc la televiziuni folosind clișee similare… cum îi putem eticheta și noi pe aceștia?

Cei care din greșeală sau luați de val (poate de dezbaterile din studiouri) au utilizat vreodată acest gen de expresie este bine să le dăm o șansă să se reabiliteze… ceilalți, cei care o fac frecvent și cu bună știință pot și ei să fie etichetați ca… gunoaie… Nu are rost să îi menajăm cu cuvinte politicoase. Asta sunt, gunoaie!

Problema se complică și mai mult când personalități importante ale statului român folosesc expresii din aceeași gamă. Ieșirile fostului prim-ministru Emil Boc nu sunt doar regretabile, ele sunt foarte grave pentru că nu sunt o noutate. Îi recomand fostului prim-ministru să privească mai echidistant cetățenii României, să înceteze să mai discrimineze pe unii și pe alții în funcție de regiunea din care provin, să fie mai echilibrat, mai calm și mai puțin șmecheraș. Este ridicol ca șmecherașii de Feleac, de Constanța și de unde or mai fi să tot acuze șmecherașii de Dâmbovița… ar fi nedrept și degradant pentru un om care a fost Prim-ministrul României.

Domnule Boc, încercați să ieșiți onorabil din criza de imagine în care vă aflați, încercați să intrați onorabil în cartea de istorie, lăsați să se scrie că ați fost un politician mare la sfat, un politician care a luat măsuri extrem de dure pentru redresarea țării (parcă așa era construit PR-ul în jurul domniei voastre, nu?)… nu vă avântați într-un extremism regionalist care vă degradează ca om… înțeleg de la deputații fără studii superioare (atenție, există chiar la dvs. în partid) să transforme dezbaterea publică într-o împroșcare cu jigniri, dar dvs. nu puteți face același lucru… nu puteți pentru că sunteți legat definitiv de statul român. Ați fost Prim-ministrul României! Nu aveți dreptul să vă canalizați discursul într-un extremism regionalist care să vă degradeze ca personalitate și să degradeze funcția importantă pe care ați deținut-o…

Păstrați-vă echilibrul, șmecherași există și la Cluj-Napoca, și la Timișoara, și la București, și la Iași… Nu instigați românii dintr-o parte a țării împotriva altor români…

V-am văzut în campania electorală de anul trecut… Dvs. ca proaspăt întors din funcția de prim-ministru al României, ați pedalat nepermis pe o așa-zisă superioritate a clujenilor, pe grozăvia lor, pe cum pot ei singuri să aibă o viață ca în povești, evident cu dvs. primar… Deși ar putea fi înțeleasă o astfel de abordare ca o retorică de campanie, eu nu aș fi putut face niciodată ce ați făcut dvs., să smulg voturi cu prețul creării unei artificiale zâzanii regionale… ați făcut-o… a trecut. Acum, d-le Emil Boc, fost prim-ministru al României, vă cer să reveniți la statura funcției pe care ați deținut-o și să renunțați la retorica simplistă, îngustă, pe înțelesul needucaților, să renunțați la retorica unei așa zise superiorități a clujenilor… Needucații, ratații etc. din Cluj-Napoca, București, Craiova, Iași, Brașov, toți se vor simți mai importanți dacă cineva le va turna mereu ideea că ei fac parte dintr-o comunitate (în cazul ăsta locală) superioară altora… și că alții sunt de vină pentru insuccesul lor…

Dvs. ca fost prim-ministru al României aveți datoria să gândiți mai mult și să vă exprimați mai elegant și mai corect decât Costică Canacheu… Vă rog să o faceți!

„Politica dâmbovițeană” este un clișeu folosit de needucați, la fel este și clișeul „noi nu suntem o țară bananieră”… ce are domnule o țară bananieră, o țară producătoare de banane? De ce ar trebui ea să fie stigmatizată de unii politicieni / analiști etc. înguști? Domnilor, fiți mai atenți cu cuvintele și renunțați la etichete! Politica de Dâmbovița, de Feleac, de Siret sau de Bega sunt prostii pentru cei care nu au caracterizări reale, argumente serioase și cred că aruncând etichete în spațiul public au un soi de prestanță…

Continuare: http://www.catalincornea.ro/2013/04/15/scrisoare-de-la-un-dambovitean-catre-emil-boc/

Formula-As.ro: Demolatorii atacă noaptea

reCei care, din diverse motive, îl susţin as­tăzi pe demolatorul numărul unu, de după Cea­uşescu, Sorin Oprescu, primarul neferi­ci­tului Bucureşti, vor regreta amarnic şi se vor ruşina mâine-poimâine, când se va trage linie şi se vor calcula pagubele imense aduse patrimoniului şi identităţii bucureştene de acest "vodă" dis­creţionar şi şmecher.

Deşi avea îm­potrivă câteva sentinţe jude­cătoreşti definitive, Oprescu a dat ordinul demolării Halei Matache pe timp de noapte, încălcându-şi propria pro­misiune de a lăsa şi de a restaura cunoscutul monument pe amplasamentul original. În plângerea penală înaintată parchetului de sector, mai multe asociaţii cer pedep­sirea răufăcătorilor, care şi-au pus semnătura pe autorizaţia şi avizele ilegale, în­călcându-se hotărâri judecătoreşti irevocabile. Iată Lista Ruşinii - ca un insectar al netrebniciei, pentru un viitor care trebuie să afle cine au fost de­mo­latorii patrimoniului urbanistic al tristei capitale a tuturor românilor: Sorin Mircea Oprescu, primar; Gheor­ghe Pătraşcu, ar­hitect şef (un funcţionar cu mâ­necuţe, obe­dient, care pare a fi uitat tot ce a învăţat în fa­cultate); Tudor Toma, secretarul general al pri­măriei, fost consilier PDL; Daniel Cons­tan­tin Barbu, ministru decorativ al culturii, un anti ONG-ist cu ordin de la partid; Radu Bo­roianu, secretar de stat la Cultură, scos de la naftalină de PNL şi pus pe post de curea de transmisie între partid şi minister; Marius Damian, directorul Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, un con­tinuator fidel al răposatului Ştefan Damian, plecat dintre noi cu conştiinţa încărcată de numărul monu­men­telor demolate. Toţi aceşti oficiali, de revol­tă­toare prezenţă în fruntea destinelor monu­mentelor naţionale, sunt chemaţi în instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere a monumentului Hala Matache şi pentru abuz în serviciu, prevăzut de art. 248 C.P.

Într-o cavalcadă de minciuni, comunicatul de presă al primăriei povesteşte ce avize frumoase şi "betonate" deţine municipalitatea, fără a scoate un cuvânt despre sentinţele definitive ale tribunalelor şi curţilor de apel din Bucureşti şi Cluj-Napoca, ce anulează toate avizele şi autorizaţiile în cauză. Practic, Oprescu Vodă Demolatorul a pornit la atac sfi­dând justiţia, ca un Don Quijote de Ferentari. Deşi vestitul inginer Iordăchescu, cel ce a mutat bi­sericile pe timpul lui Ceauşescu, se află încă în pli­nă putere de muncă, şi ar fi putut fi invitat să gă­sească soluţia tehnică a mutării halei (mutare despre care chiar experţii primăriei generale şi ai minis­te­rului dezvoltării au spus că nu este necesară!), Opres­cu a preferat să demoleze, obsedat de puterea personală şi de locul pe care-şi închipuie că-l ocupă în simpatia bucureştenilor.

Nicuşor Dan, preşedin­tele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul (cel ce a mai câştigat 10 procese cu Primăria Generală!) pre­cizează clar: "Lucrările de distrugere a monumen­tului istoric au loc în baza unor acte în mod fla­grant ilegale". Pe lângă hotărârile judecătoreşti, pri­marul general încalcă şi Convenţia pentru pro­tec­ţia patrimoniului arhitectural al Europei, sem­nată de statul român la Granada, la 3 octombrie 1985, în care se prevede: "Fiecare parte se an­gajează să interzică deplasarea integrală sau a unei părţi a unui monument protejat". Cu alte cu­vinte, cine mi-a fost Ceauşescu, cine-mi e Oprescu! Ambii au încălcat aceeaşi convenţie, şmechereşte, demolând cu o indicaţie din deget şi avându-i ca "vasali" politici pe miniştrii fără personalitate ai culturii. Potrivit constatărilor lui Nicuşor Dan, Opres­cu nu are de gând să reconstruiască hala demolată. Nu este prevăzut locul şi nu se ştie dacă sunt bani pentru reconstrucţie. Şi, apoi, n-ar mai fi Hala Matache, pentru că se va pierde din substanţa monumentului original, prin înlocuirea unei părţi a acestuia cu materiale contemporane. Aşa vom ajun­ge să avem, în locul Halei Matache, Hala Opres­cu, poate chiar Hala Boroianu şi, de ce nu, Hala Bar­bu...

Sursa: http://www.formula-as.ro/2013/1063/accente-2/demolatorii-ataca-noaptea-16246

DanTănasă.ro: ÎCCJ anulează IREVOCABIL un concurs organizat de ANFP în care se cerea cunoașterea LIMBII MAGHIARE. Impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru secretarii UAT – ILEGALĂ

DanTănasă.ro: ÎCCJ anulează IREVOCABIL un concurs organizat de ANFP în care se cerea cunoașterea LIMBII MAGHIARE. Impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru secretarii UAT – ILEGALĂ
reÎnalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a anulat definitiv și irevocabil un concurs organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în care s-a impus cunoașterea limbii maghiare pentru un post de secretar de primărie într-o comună din județul Covasna.

În luna decembrie 2011 Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), condusă la acea vreme de PDL-istul Szakál András (fost membru UDMR), emite Ordinul nr. 4669/7.12.2011 pentru organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de secretar al comunei Valea Crișului. La solicitarea primarului comunei Valea Crișului de la acea dată, PDL-istul Ioanchim Silviu (a pierdut alegerile din mai 2012 în favoarea unui UDMR-ist), una din condițiile de participare la concurs, acceptată de ANFP, a fost cunoașterea limbii maghiare – nivel avasat. Un primar român, primar al comunei Valea Crișului timp de cinci mandate consecutive, impunea cunoașterea limbii maghiare pentru un post de secretar de comună.

Fostul secretar al primăriei comunei Valea Crișului, care ocupase această funcție timp de patru ani de zile, chiar în mandatul PDL-istului Ioanchim Silviu, se prezintă la concurs însă nu este admis pentru că nu cunoaște limba maghiară. O cunoștință a primarului PDL, cunoscătoare a limbii maghiare, fostă membră a Partidului Civic Maghiar, este declarată admisă din a doua încercare.

Fostul secretar acționează în judecată ANFP și Primarul comunei Valea Crișului. Prima instanță, Curtea de Apel Brașov, dă câștig de cauză ANFP și Primarului comunei Valea Crișului, dictând o sentință stupefiantă: limba maghiară este obligatorie pentru secretarul unității administrativ-teritoriale (UAT) în zonele în care ponderea cetățenilor aparținând minorităților naționale trece de 20%, argument susținut atât de ANFP cât și de primarul PDL.

Recursul s-a judecat în data de 7 martie a.c. la ÎCCJ. De această dată lucrurile au fost tranșate definitiv și irevocabil în favoarea fostului secretar al comunei Valea Crișului.

Sentința Curții de Apel Brașov a fost casată iar Ordinul nr. 4669/7.12.2011 emis de ANFP, în baza căruia a fost organizat concursul în care s-a impus cunoașterea limbii maghiare pentru ocuparea postului de secretar al UAT este anulat.

Decizia nr. 2968/07.03.2013 a ÎCCJ precizează foarte clar faptul că, ”condiția de participare la concurs privind cunoștințe de limba maghiară – nivel avansat, impusă în art. 1 pct. 3 din Ordinul nr. 4669/2011 al ANFP nu este în concordanță cu dispozițiile legale, astfel că autoritatea pârâtă, emitentă a ordinului, a acționat cu exces de putere…”. La fel de stupefiant este și faptul că argumentele fostei conduceri a ANFP, care s-a preocupat în permanență să maghiarizeze administrația publică din Covasna și Harghita, au fost asumate în fața ÎCCJ și de către noua conducere a ANFP, reprezentată prin secretarul de stat Eugen Ciofan (USL).

Decizia ÎCCJ certifică odată pentru totdeauna faptul că impunerea cunoașterii limbii maghiare pentru postul de secretar UAT este ilegală.

Continuare: Dan Tănasă blog

KOABITARE. Fost UDMR-ist, actual PDL-ist, uns șef al unei agenții guvernamentale

reNumire politică SURPRINZĂTOARE: Fost UDMR-ist, actual PDL-ist, numit șef al unei agenții guvernamentale.

Guvernul Ponta a numit, la începutul lunii aprilie, un nou director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Covasna, schimbându-l, astfel, pe conservatorul Gheorghe Baciu cu PDL-istul Szakál András.

Szakál András este fostul șef al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și un membru proeminent al Partidului Democrat în județul Brașov, fiind considerat un apropiat al primarului George Scripcaru. Schimbarea de la OJPDRP a fost confirmată de reprezentantul Guvernului în județul Covasna, insa prefectul Dumitru Marinescu nu a putut oferi si alte detalii referitoare la condițiile in care a survenit înlocuirea.

Conservatorul Gheorghe Baciu (fost șef al PDL Covasna) a fost responsabil cu coordonarea activității OJPDRP Covasna din iunie 2010. Szakál András, inlocuitorul acestuia, este un fost membru UDMR care a fost, pe lângă șef al ANFP, si consilier județean PDL in Brașov, iar în decembrie 2012 a candidat din partea ARD pentru un loc în Camera Deputaților în Colegiul 2 Braşov.

Sursa: Ghimpele

TimocPress.info: Redacţia de limba română a Radio Ucraina Internaţional la un pas de a fi lichidată

O veste şocantă venită de la colegii de presă românească din Ucraina a străbătut ca un fior de gheaţă, ieri, la lucrările Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, desfăşurat la Donji Milanovac – Serbia, întreaga media. Carolina Jitaru – redactor ştiri în cadrul redacţiei Emisiuni în limba română a postului Radio Ucraina Internaţional, care trebuie să îşi susţină lucrarea cu care s-a înscris la forum, a anunţat faptul că în curând postul de radio în limba română ar putea fi desfiinţat. Cu lacrimi în ochi, colega noastră a cerut sprijinul mass-media din România şi din Europa pentru ca aceasta să facă demersuri şi memorii în sprijinul menţinerii redacţiei de limba română la care lucrează. Momentul a fost unul emoţionant şi uluitor totodată, mai ales că a reuşit să creeze o emoţie atât de puternică în sală, încât ceilalţi autori de teme aflate pe agenda forumului aproape că au fost tentaţi să minimalizeze subiectele de dezbatere.

Concret, Compania Naţională de Radiodifuziune a Ucrainei, în cadrul procesului de optimizare a a activităţii şi de reducere a cheltuielilor a înaintat Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune al Ucrainei propunerea de desfiinţare a Redacţiei Emisiuni în Limba Română a postului Radio Ucraina Internaţional. „Am primit această informaţie pe data de 1 aprile 2013, iar pe 2 aprilie aveam să aflu că nu fusese vorba de o păcăleală”, a precizat redactorul şef al Secţiei de limba română – Vitalie Zîgrea. „Din momentul în care se va lua decizia, dacă se va lua, în câteva luni ar trebui să fie lichidată redacţia de limba română. Aici lucrează în prezent un număr de 12 angajaţi, în special tineri entuziaşti care pun pasiune în difuzarea de emisiuni pentru românii ucrainieni. Ar fi nedrept să păţim aşa ceva, mai ales că anul acesta se împlinesc 45 de ani de când Redacţia de Limba Română de la Radio Ucraina Internaţional a emis în eter pentru prima oară”, mai spune Zîgrea.

Conducerea redacţiei româneşti a adresat deja un memoriu către Preşedintele Ucrainei – Viktor Ianukovici, către premierul Ucrainei şi împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului. Memoriul a fost semnat de 20 de ONG-uri româneşti şi ucrainiene şi redacţii ale publicaţiilor de limba română din Ucraina. Colegii noştri speră din tot sufletul că decizia capitală nu va fi luată până la urmă şi că responsabilii cu activitatea de radio şi televiziune din Ucraina vor da dovadă de înţelepciune în concordanţă cu angajamentele Ucrainei faţă de România, dar şi de forurile europene.

Redacţia de Limba Română a Radio Ucraina Internaţional a luat fiinţă la data de 1 iunie 1968, în prezent emite timp de patru ore şi 25 de minute zilnic, prin satelit, internet şi unde medii şi este ascultată peste tot în lume.

„Este un atac voalat la adresa presei de limba română din Ucraina şi o încercare de destabilizare a acesteia, pentru că mă îndoiesc că e vorba de o economie considerabilă care s-ar putea face prin lichidarea acestei redacţii. Din câte ştiu eu, în România, de exemplu, la televiziunea naţională s-au disponibilizat aproape o mie de oameni, dar niciunul din partea minorităţilor care în România sunt bine protejate de stat”, a declarat Vasile Tărîţeanu, fost colaboraror al redacţiei de limba română a Radio Ucraina Internaţional, membru al uniunii scriitorilor din Ucraina, din Moldova şi din România, dar şi preşedintele Senatului Uniunii Interregionale a Comunităţilor Româneşti din Ucraina.

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români va adopta un document de sprijin în aceste zile faţă de situaţia colegilor din Ucraina, după cum a precizat Romeo Couţi – preşedintele FIJR.

Sursa: http://www.timocpress.info/index.php/ro/agentia-de-presa/societate/1008-redactia-de-limba-romana-a-radio-ucraina-international-la-un-pericol

CatalinCornea.ro: Despre Hala Matache, oprescu și autoepurarea culturală

reVisul Distrugătorului oprescu s-a împlinit. Așa cum ne-am obișnuit, pe șest, la adǎpostul întunericului şi al codului de vreme rea, oprescul a pus la pământ edificiul care îi măcina eficiența chirurgicală cu care trasează Diametrala N-S. Politica faptului împlinit. Rușinos!

Cei care s-au opus demolării Halei Matache au propus mai multe soluții tehnice prin care Diametrala să se construiască fără demolarea acesteia… În van, codul portocaliu a pus la pământ pe Matache...

Nici nu știu dacă mai conta păstrarea unei singure clădiri (Hala) din moment ce o serie de alte monumente arhitecturale (clădiri de patrimoniu sau nu) în principal de pe partea dreaptă a Diametralei N-S au fost puse la pământ de terminatorul oprescu. Tehnic erau soluții (sigur că scumpe, dar istoria unui oraș nu ține cont de bani… dacă vrei să o păstrezi) ca majoritatea acelor clădiri să nu fie demolate. Diametrala putea intra în mare parte (pe Buzești și Berzei) în subteran astfel că lățimea străzii nu mai era insuficientă. Ba dimpotrivă, strada de la suprafață rămânea în principal pentru pietoni și tramvai și se dădea din nou viață zonei… cu păstrarea istoriei orașului.

„Modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii?!”
Sunt multe voci care merg pe varianta simplistă cǎ „modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii, cǎ zona de pe străzile Buzești, Berzei era un focar de delincvenţǎ ce trebuia asanat, cǎ până la urmă Hala Matache nu era cine ştie ce”… Din păcate, susținerea lui oprescu de către USL (ne referim la PNL pentru că susținerea PSD avea un oarecare sens) în alegerile locale din 2012 a creat impresia greșită că majoritatea bucureștenilor chiar sunt de acord cu demolările ceaușiste ale acestuia…Nu, majoritatea nu știu ce se întâmplă exact în acea zonă sau nu își dau interesul pentru asta… Așadar nu putem echivala lipsa unei revolte populare împotriva lui oprescu cu acceptul… Eu, de exemplu nu sunt de acord cu multe din proiectele lui și oricum cu întreg discursul de șmecheraș de mahala pe care îl are. Cu toate acestea, nu am pornit (încă :) ) nici o revoltă împotriva lui sau a PMB. Scriu doar pe blog. Așadar, lipsa protestelor, a revoltelor, nu semnifică un acord tacit, și nu vreau să fiu pus în aceeași oală cu cei care susțin utilitatea demolărilor în dauna păstrării și valorizării patrimoniului arhitectural bucureștean.

Zona aceea era în ultimii 15 ani „un focar de delincvenţǎ” pentru că a fost lăsată în mod intenționat în paragină și pradă nomazilor pentru a se crea motive multiple (pe lângă diametrală) ca să fie rasă… așa se întâmplă cu majoritatea caselor istorice care sunt lăsate de către proprietari pradă nomazilor și ulterior apare un incendiu care justifică demolarea și apariția unui turn de sticlă, oțel și nesimțire.

Epurarea culturală
Chiar dacă majoritatea cetățenilor nu reacționează față de aceste distrugeri arhitecturale din diverse motive ce țin de tumultul vieții cotidiene, trebuie să recunoaștem că mulţi dintre locuitorii orașelor României nu înţeleg importanţa identitară și turistică a valorii culturale a patrimoniului construit şi ireversibilitatea fiecǎrei distrugeri. Întrebarea este cum explicăm acest fenomen? Eu cred că majoritatea elementelor negative care afectează societatea românească (distrugerile monumentelor istorice și parcurilor, corupția, denigrarea permanentă a propriei țări etc.) își pot găsi o parte semnificativă din explicație prin apariția și întreținerea fenomenului de atrofiere a spiritului național. Populația a fost învățată că patriotismul și respectul față de cultura națională sunt desuete și de sorginte comunistă. Mai mult, această concepție a fost inserată și în sistemul educațional, copiii fiind „beneficiarii” unei istorii fardate, care să nu supere UDMR sau alți actori care au participat constant la gidonarea Ministerului Educației. În plus, unele caricaturi politice extremiste au confiscat orice referire națională din discursul politic, iar aceia care nu au dorit să fie confundați cu acele caricaturi extremiste, au preferat o detașare de orice idee națională.

Priviți la patriotismul european al polonezilor! Îl admirați, credeți că i-a ajutat să meargă mai bine prin criză, i-a ajutat să aibă un profil internațional foarte bine conturat?

Da, i-a ajutat! În tot ceea ce fac (generalizez, desigur) spiritual național se vede… de la îndârjirea cu care apără interesele Poloniei în grupurile de lucru (pe diverse domenii) de la Comisia Europeană până la apărarea industriei naționale și privatizările pe bursă, privatizări inteligente, în interesul Poloniei. Modelul patriotismului rațional polonez nu a făcut însă pui… Ungaria, de exemplu, a ales varianta unui extremism revanșard față de toți vecinii și față de evrei, iar România modelul abandonării oricărei aprecieri a valorilor naționale, modelul deznaționalizării, modelul atrofierii spiritului național… Ne autoepurăm cultural (iar în unele cazuri îi lăsăm pe alții să o facă)… cum altfel am putea numi ștergerea unui întreg țesut cultural urban al Bucureștiului decât o autoepurare culturală… ne ștergem identitatea în favoarea unui utilitarism sinistru…

Continuare: blog Cătălin Cornea

vineri, 15 februarie 2013

CatalinCornea.ro: O nouă mutilare a Bucureștiului: Ateneul Român înghesuit de blocuri de patru etaje, sticlă și fier

reDacă bucureștenii nu se vor opune rechinilor imobiliari care amenință din nou zona de lângă Ateneul Român, o nouă mutilare arhitecturală se va produce, de data aceasta în cea mai frumoasă zonă a capitalei…

Clădirea restaurantului ”Cina”, cu statut de monument istoric (construită în 1907), situată între Ateneul Român și Biblioteca Centrală Universitară ar putea fi încadrată de două clădiri din sticlă, de patru etaje. Proiectul a primit, miercurea trecută, avizul preliminar al Comisiei de Urbanism (care urbanism?) a Primăriei Capitalei!

În august, ”arhitecţii” proiectului au prezentat în Comisia de Urbanism trei variante pentru ”extinderea și refuncționalizarea” celebrului restaurant Cina. Membrii Comisiei de Urbanism au ales una din aceste variante, însă au cerut o refacere a acesteia pentru a acorda avizul.

Săptămâna trecută, rechinii imobiliari au revenit în faţa Comisiei cu trei noi variante ale proiectului. Dintre acestea, ”arhitecţii” din Comisia de Urbanism au acordat avizul preliminar pentru o variantă ce constă în construirea unui corp nou de clădire de patru etaje, în lateralul restaurantului, pe partea cu Ateneul şi a unei clădiri pe partea cu Biblioteca Centrală Universitară.

Nici spaţiul pietonal din faţa restaurantului nu rămâne neatins, propunându-se amenajarea unei alte construcții din sticlă. După ce această aberație arhitecturală a primit avizul preliminar al Comisiei de Urbanism, singura șansă mai rămâne ca bucureștenii să se solidarizeze și să respingă această mutilare, iar avizul din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional(necesar fiindcă zona este una cu statut protejat) să fie unul negativ. În cazul unui aviz, pozitiv acest proiect aberant va reveni în faţa Comisiei de Urbanism pentru un aviz final, ca mai apoi să fie supus votului Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Conform b365.ro așa-zisul investitor este compania Bucureşti Turism SA, care deține şi hotelul de cinci stele Radisson Blu din Capitală.

Ce facem?

Sursa: www.CatalinCornea.ro

Romania, “Country of the Year” at BioFach World Organic Trade Fair

reRomania is “Country of the Year” at BioFach, the World Organic Trade Fair that started on Wednesday in Nuremberg, Germany.

“This statute represents an excellent opportunity to promote Romanian organic products and to present to all participants the potential of organic farming in Romania. Our country’s participation with 55 exhibitors at this important event ensures cooperation with other countries that have the same purpose – that of creating a powerful and competitive organic agriculture sector prepared for the future,” an Agriculture Ministry communiqué shows.

“Our goal is that of offering a diversified range of quality organic products that can ensure a healthy life for consumers and European citizens in particular, considering the fact that the latest statistics show a rise in the demand for organic food, so that four out of ten Europeans are choosing this kind of products,” Achim Irimescu, secretary of state within the Agriculture and Rural Development Ministry, stated during the opening ceremony. The fair’s official tour started from Romania’s stand.

Source: http://frunze.ro/portal/agricultura/romania-country-of-the-year-at-biofach-world-organic-trade-fair/

Comunicat de Presă al Comisiei de Politică Externă a TNL în urma declarațiilor președintelui sârb Tomislav Nikolić

reTineretul Național Liberal își exprimă îngrijorarea față de situația românilor din Valea Timocului, în urma declarațiilor preşedintelui sârb Tomislav Nikolić acordate după întâlnirea cu înaltul comisar OSCE pentru minorităţi Knut Vollebaek.

Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, a efectuat recent o vizită în Serbia pentru a analiza respectarea drepturilor minorităților naționale, ocazie cu care s-a întâlnit atât cu lideri ai semnificativei comunități de români timoceni, cât și cu autoritățile de la Belgrad. În urma acestei întâlniri, președintele sârb a afirmat că „vlahii” trebuie să își standardizeze limba „cu sprijinul activ al statului sârb”.

Tineretul Național Liberalconsideră că declarațiile președintelui Serbiei sunt regretabile și contravin principiului liberei auto-identificări a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. De asemenea, orice inițiativă care promovează distincția artificială dintre „vlah” și „român” este o eroare care vine în contradicție cu criteriile politice pe care o țară care dorește să adere la Uniunea Europeană trebuie să le îndeplinească.

Reprezentanții românilor din Valea Timocului i-au transmis Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, că nu există progrese din partea autorităților sârbe în privința asigurării drepturilor minorității române. Acestea ar fi trebuit realizate prin implementarea de către Serbia a Protocolului Comisiei Mixte România-Serbia semnat la Bruxelles, la 1 martie 2012 și a aspectelor convenite ulterior la Haga, în octombrie 2012.

Tineretul Național Liberalconsideră că autoritățile din Serbia trebuie să ofere românilor din Timoc aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea sârbilor în România. De asemenea, TNL solicită autorităților române să rămână în permanent contact cu liderii românilor din Timoc, dar și cu autoritățile de la Belgrad și cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, pentru ca soluțiile deja identificate să fie puse în practică.

COMISIA DE POLITICĂ EXTERNĂ A TNL

București, 07 februarie 2013
Sursa: http://www.catalincornea.ro/2013/02/07/comunicat-de-presa-al-comisiei-de-politica-externa-a-tnl-in-urma-declaratiilor-presedintelui-sarb-tomislav-nikolic/

The Serbian authorities continue to misinform European officials regarding the rights of Romanians (Vlachs) in Timoc

reAt a meeting with OSCE High Commissioner for minorities Knut Vollebaek, the Serbian President Tomislav Nikolić claimed that in Serbia ”the position of minorities is regulated in the way that had been harmonized with the highest European and world standards”, Romanian Youth Voice reports.

This declaration of the Serbian president comes after one week before, the local authorities in Negotin (Serbia) ordered the priest Bojan Alexandrovic to demolish the Romanian monastic settlement fence and bell from Malainica.

In response to the statements of the Serbian officials that claimed that Romanians in Timoc enjoy media in Romanian language, Predrag Balasevic, leader of the Vlach community showed that 15 minutes of broadcasting in Romanian at local television of Bor, in fact relaying a TV program from Vojvodina are inadequate to the real needs of the significant Vlach (Romanian) community in north-eastern Serbia.

Also, according to TimocPress.info the representatives of the Vlach community consider the this broadcasting as scandalous, considering that the program is regulated by untrained personnel, while the coverage of Bor television signal is such that it can not be seen neither in the Bor municipality nor in more remote areas inhabited by Vlach population.

Also, according to Adevarul.ro OSCE High Commissioner for minorities Knut Vollebaek olso had on Tuesday a meeting with leaders of the Romanian community in north-eastern Serbia. They have informed the European official that while Belgrade claims to make strides in minority rights, the situation is not improving at all.

Romanian Youth Voice underline that the representatives of Romanian speaking Vlach community from Timoc showed that nothing was done for placing education in Romanian in localities that requested it, and Belgrade continued uptake the assimilation of the Romanians by the invention, standardization and wish to introduce in schools thee so-called ”Vlach language”.

Source: http://tolerance.ro/portal/minorities/romanian-youthvoicero-the-serbian-authorities-continue-to-misinform-european-officials-regarding-the/

DanTanasa.ro: Trupa rock Karpatia REVINE în România să cânte pentru UNGARIA MARE și pentru MOARTEA României


Formația rock Karpatia va cânta la Sfântu Gheorghe moartea României.
Potrivit publicației de limbă maghiară Szekely Hirmondo trupa rock Karpatia, binecunoscută publicului din România pentru melodiile sale în care cântă moartea României și refacerea Ungariei Mari, va concerta în data de 16 martie la Sfântu Gheorghe, în clubul Excalibur.
Pe afișul de promovare al concertului apare sigla Asociației “Miscarea tinerilor din cele 64 de comitate” – HVIM, organizație de extrema dreaptă neînregistrată juridic în România, care militează pentru anularea tratatului de la Trianon, refacerea Ungariei Mari și alipirea Transilvaniei la Ungaria.
Membrii organizației HVIM sunt finanțați, sub diferite forme, de către instituțiile publice din Covasna și Harghita, controlate de membrii UDMR sau PCM, și sunt o prezență obișnuită la mai toate manifestările publice organizate de UDMR sau PCM pentru revendicarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice așa-zisului ținut secuiesc.
Ca un exemplu doar, la mitingul organizat de UDMR pe 24 noiembrie 2012 la Sfântu Gheorghe pentru susținerea așa-zisului drapel secuiesc, miting susținut de mai toate organizațiile politice și civice maghiare, pe lângă binecunoscutul Csibi Barna, au scandat lozinci revizioniste și membrii HVIM. Mai mult, membrii HVIM au fluturat drapelul arpadian, un drapel ce a rămas controversat după utilizarea acestuia de către Partidul Crucilor cu Săgeți din Ungaria, un partid fascist. Fostul Președinte al Ungariei, Laszlo Solyom a solicitat public încetarea utilizării acestui drapel întrucât poate fi considerat o jignire la adresa victimelor Holocaustului. Mai mult, partidul MSZP (socialiștii) din Ungaria au solicitat chiar interzicere lui. Drapelul arpadian este utilizat în acest moment în Ungaria de regimul revizionist al lui Viktor Orban și de partidul de extrema dreaptă Jobbik (detalii aici).
drapel arpadian Sfantu Gheorghe miting UDMR
Drapelul arpadian, considerat însemn fascist, fluturat la miting UDMR de la Sfântu Gheorghe din 24 noiembrie 2012
Publicația Szekely Hirmondo promovează concertul formației rock Karpatia din 16 martie a.c.
Publicația Szekely Hirmondo promovează concertul formației rock Karpatia din 16 martie a.c.
Vezi și O NOUĂ TABĂRĂ IREDENTISTĂ. Trupa Karpatia revine în Harghita pentru a cânta moartea României! VIDEO

INTERZISĂ ÎN SLOVACIA, formația de muzică rock Karpatia va concerta la Târgu Secuiesc. Festivalul șovino-iredentist ”Szekely Sziget” finanțat de Primăria Târgu Secuiesc VIDEO
Adevarul: Extremiştilor de la Karpatia le place să cânte rock împotriva românilor, pe banii lor
Adevarul de Seara, editia de Brasov: Karpatia cântă rock împotriva românilor pe banii lor
INTERZISI IN SLOVACIA, finantati cu fonduri publice in Romania. Formatia revizionista Karpatia concerteaza din nou in Romania, in 17 aprilie!
REVOLTĂTOR. Președintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, a refuzat public să se delimiteze de extremiștii din HVIM care militează pentru alipirea Transilvaniei la UNGARIA și promovează însemne FASCISTE. FOTO
MITING REVIZIONIST LA SFÂNTU GHEORGHE. Antisemitul Csibi Barna cot la cot cu UDMR și Laszlo Tokes: ”La revedere, România” și “Să piară Trianonul”

Sursa: http://www.dantanasa.ro/2013/02/15/exclusiv-trupa-rock-karpatia-revine-in-romania-sa-cante-pentru-ungaria-mare-si-pentru-moartea-romaniei/#more-10000

CatalinCornea.ro: Reabilitarea Hanului Gabroveni cu BCA…

reHanul Gabroveni este unul dintre monumentele de arhitectură ale Bucureștiului (monument istoric, clasat în Lista Monumentelor Istorice la categoria A), fiind construit între anii 1804 și 1818. Clădirea este situată între str. Lipscani și str. Gabroveni.

Ca majoritatea monumentelor arhitecturale ale Bucureștiului, Hanul Gabroveni a fost lăsat pradă indiferenței, câinilor, oamenilor fără adăpost și, în mod iminent și incendiilor…

Cu toate acestea, construcția masivă din cărămidăplină, mică, având structuri groase în formă de arc de cerc l-a făcut să reziste mult timp, mare parte din clădire, cu excepția unor elemente de lemn arse la incendii fiind încă ”în picioare”.

În 2009 Hanul Gabroveni a intrat într-un program de reabilitare, dorindu-se crearea în han a unui Centru Cultural, proiectul de restaurare și reamenajare prevăzând reabilitarea sa și extinderea cu un nou corp de clădire, amplasat pe o parcelă învecinată. Lucrările sunt finanțate din trei surse: Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European, bugetul public al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și bugetul public al Municipiului București.

Problema apare atunci când ne gândim la soluția aplicată pentru această reabilitare și extindere…

Este oare în regulă ca o clădire istorică ce datează cel mai târziu din sec XIX să fie reabilitată cu structuri imense de fier și cu BCA? Vă imaginați reabilitatea Hanului Gabroveni cu BCA…?

Ei bine, se întâmplă!

Mie, ca iubitor al arhitecturii vechi bucureștene, treaba asta mi se pare o lipsa crasă de bun simț!

Și dacă despre majoritatea firmelor de proiectare și arhitectură știm că nu au nici un fel de aplecare spre valorile arhitecturale (singurele lor soluții de reabilitare a unor construcții istorice fiind betonul, BCA-ul, fierul, aluminiul și inoxul), mă întreb unde a fost bunul simț al celor care au aprobat un asemenea proiect?

Unde?

Pierdut în negura ignoranței postcomuniste de care încă nu putem scăpa pentru a recupera adevăratele valori naționale.

Continuare și galerie foto: http://www.catalincornea.ro/2012/12/21/reabilitatea-hanului-gabroveni-cu-bca/

Sursa: http://www.youthvoice.ro/cultura/catalincornearo-reabilitarea-hanului-gabroveni-cu-bca/

Serbian President Tomislav Nikolić misinforms European officials regarding the rights of Romanians (Vlachs) in Timoc

reAt a meeting with OSCE High Commissioner for minorities Knut Vollebaek, the Serbian President Tomislav Nikolić claimed that in Serbia ”the position of minorities is regulated in the way that had been harmonized with the highest European and world standards”, Romanian Youth Voice reports.

This declaration of the Serbian president comes after one week before, the local authorities in Negotin (Serbia) ordered the priest Bojan Alexandrovic to demolish the Romanian monastic settlement fence and bell from Malainica.

In response to the statements of the Serbian officials that claimed that Romanians in Timoc enjoy media in Romanian language, Predrag Balasevic, leader of the Vlach community showed that 15 minutes of broadcasting in Romanian at local television of Bor, in fact relaying a TV program from Vojvodina are inadequate to the real needs of the significant Vlach (Romanian) community in north-eastern Serbia.

Also, according to TimocPress.info the representatives of the Vlach community consider the this broadcasting as scandalous, considering that the program is regulated by untrained personnel, while the coverage of Bor television signal is such that it can not be seen neither in the Bor municipality nor in more remote areas inhabited by Vlach population.

Also, according to Adevarul.ro OSCE High Commissioner for minorities Knut Vollebaek olso had on Tuesday a meeting with leaders of the Romanian community in north-eastern Serbia. They have informed the European official that while Belgrade claims to make strides in minority rights, the situation is not improving at all.

Romanian Youth Voice underline that the representatives of Romanian speaking Vlach community from Timoc showed that nothing was done for placing education in Romanian in localities that requested it, and Belgrade continued uptake the assimilation of the Romanians by the invention, standardization and wish to introduce in schools thee so-called ”Vlach language”.

Source: Romanian YouthVoice.ro