Ca un făcut - sau aşa este scenariul - atunci când României îi merge greu, apar şi duşmanii. Rechinii încep să adulmece… Parcă nu erau de ajuns declaraţiile iresponsabile ale lui Laszlo Tökes, care a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc după modelul Kosovo. Un alt europarlamentar, tot maghiar, Szegedi Csanad, a cerut ieşirea în stradă a maghiarilor pentru autonomie. Acesta a provocat şi a incitat la nesupunere nu civică, ci statală.
Europarlamentarul Szegedi Csanad, reprezentant al partidului extremist Jobbik, a declarat că este de acord cu ieşirea în stradă a etnicilor maghiari pentru ca aceştia să obţină autonomia, dar prin demonstraţii paşnice. Şiret ca o vulpe, maghiarul nostru a ţinut să precizeze că el şi Tökes “nu au convocat la un război civil”, ci la acţiuni paşnice. Tot atentat la Statul Român se numeşte, micule Horthy! Că omul este chitit rău pe treabă o demonstrează faptul că şi-a deschis un “birou Jobbik” la Târgu Mureş şi i-a invitat pe toţi maghiarii din afara frontierelor Ungariei să adere la acest partid sau la “cercul de prieteni”.
Doamne, cât de mult se repetă istoria! Ani buni, politicienii de Dâmboviţa au făcut pe fiţoşii: “Cine să fure Transilvania? Ce, o iau în buzunar şi fug cu ea?”.
Au râs destui de consecvenţa anti- UDMR a lui Vadim Tudor, dar iată că acesta a avut dreptate! În orice stat normal din lume, acest Szegedi Csanad ar fi declarat persona non grata, mai pe româneşte, să nu mai calce pe aici. A viszont latasra!
Sursa: http://www.libertatea.ro/stire/la-revedere-szegedi-299107.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu