joi, 2 decembrie 2010

Nicolae Iorga interzis pe soclul statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii

După ce Guvernul Maghiar a restaurat soclul şi grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii nu a mai permis muncitorilor restauratori să reamplaseze textul cu celebra inscripţie istorică a lui Nicolae Iorga.

Pe soclu s-a aflat iniţial (între 1902-1918) inscripţia maghiară Mátyás Király (Regele Matia), înlocuită ulterior cu inscripţia latină Mathias Rex şi care a fost remontată zilele trecute. Dedesubtul acestei inscripții administraţia Gheorghe Funar a instalat în anul 1993 o placă metalică cu un citat la memoria regelui Matia (Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită – Nicolae Iorga).

Nu este prima dată când de pe monumentele şi clădirile istorice din Cluj-Napoca dispar texte şi plăci comemorative în limba română.Vezi cazul plăcii furate de extremiştii maghiari, care amintea înfiinţarea Almanahului Literar din 1955 de pe clădirea unei bănci de pe B-dul Eroilor. În schimb pe aceeaşi clădire o inscripţie în limba maghiară a fost păstrată şi restaurată. Poliţia preocupată mai mult de participarea la sindrofii mondene şi să nu supere pe radicalii din UDMR nu a descoperit nici până astăzi autorii furtului plăcii româneşti, reclamat de altfel de redacţia revistei Steaua.

Napocanews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu