sursa: romanialibera.ro foto: romanialibera.ro
|
Povestea celor 11 spioni ruşi arestaţi în SUA şi Cipru s-a transformat, în scurt timp, într-o dramoletă siropoasă în momentul în care s-a constatat că anii de pregătire, sumele generoase plătite de Moscova în ultimii zece ani, întreaga logistică - cerneală invizibilă, acte false, întâlniri şi călătorii clandestine - n-au produs nici o informaţie valoroasă. Asta nu înseamnă însă că nu erau plantaţi ca agenţi „clandestini": Anna Chapman s-a născut Ania Kuşcenko, iar tatăl ei era „diplomat" (adică agent KGB).
Ce vroia să facă în America nu este clar, dar ieri a fost evocată ipoteza că ar fi încercat să ajungă în preajma celebrului economist Nouriel Roubini, pe care l-ar fi contactat pe Facebook. Alţi doi membri ai grupului, Michael Zottoli şi Patricia Mills, au recunoscut că se numesc, de fapt, Mihail Kutzik şi Natalia Pereverzeva şi că sunt ruşi. Cu toate acestea, experţii în informaţii au avertizat că spionajul rusesc în Occident se află la nivelul din timpul Războiului Rece.
Rusia a înregistrat recent succese răsunătoare, cel mai cunoscut fiind al estonianului Herman Simm, care a produs „daune incalculabile" pentru NATO. Foşti responsabili ai MI5 au estimat că numărul agenţilor ruşi în Marea Britanie este de câteva sute. Recent, ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, a publicat un raport despre creşterea activităţilor de spionaj industrial şi ştiinţific rusesc în Germania. Grupul spionilor arestaţi în SUA este de tot râsul, dar asta nu înseamnă că spionajul rus este o glumă.
Herman Simm a produs daune incalculabile NATO spionând pentru Rusia.
Sursa: http://jurnal.md/ro/news/spionajul-rus-ca-in-razboiul-rece-189344/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu