duminică, 4 iulie 2010

Exproprieri pentru pârtiile de schi din Bucegi

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au hotărât, joi, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a aproape patru hectare de teren în zona montană a judeţului în vederea realizării a două pârtii de schi, ''Cocora-Peştera'' şi ''Cocora-Padina''. Suma oferită pentru despăgubire este de 0,30 de euro pe metrul pătrat, după ce iniţial suma era la jumătate, iar proprietarii terenului solicitaseră 20 de euro pe metrul pătrat.
Conducerea CJ Dâmboviţa a precizat că procedura privind exproprierea este una laborioasă şi impune perioade mari de timp, astfel că, pentru urgentarea proiectului de construcţie a pârtiilor de schi, se impune cumpărarea terenului prin negociere cu proprietarii. Autorităţile locale vor să construiască o staţiune montană la Peştera-Padina.

Dezvoltarea zonei turistice Padina - Peştera prevede construirea de pârtii de schi, de piscine, instalaţii de transport prin cablu pentru persoane, echipamente pentru producerea zăpezii artificiale şi echipamente de iluminat nocturn al pârtiilor, precum şi reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere. Cele patru pârtii ce vor fi construite au lungimi cuprinse între 800 şi 3.400 de metri. În ceea ce priveşte infrastructura, este prevăzută deschiderea accesului auto prin drumul Moroieni - Moeciu şi Păduchiosu - Babele. Autorităţile judeţene spun că vor să realizeze la Padina-Peştera o alternativă a zonelor turistice Valea Prahovei şi Poiana Braşov. AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu