Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat că PDL ar trebui să-i retragă lui Laszlo Tokes sprijinul politic pentru funcţia de vicepreşedinte al PE şi a adăugat că Traian Băsescu ar trebui să-i retragă europarlamentarului decoraţia cu Ordinul Steaua României.
Liberalii cer PDL să-i retragă lui Tokes sprijinul politic. De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că formaţiunea sa consideră că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-i retragă lui Laszlo Tokes Ordinul Steaua României.
"În consecinţă, sunt două chestiuni care, după părerea noastră ar trebui făcute. În primul rând, faptul că nu ni s-au dat explicaţii suficiente la momentul respectiv din partea europarlamentarilor PD pentru vehemenţa cu care l-au susţinut pe Laszlo Tokes pentru a ocupa o funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului European - aceştia ar trebui să-i retragă sprijinul politic. În al doilea rând, am constatat că preşedintele României l-a decorat, în decembrie 2009, pe domnul Laszlo Tokes cu Ordinul Steaua României. În opinia noastră, această decoraţie trebuie retrasă", a afirmat Mihai Voicu, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al PNL.
Liberalul a susţinut că declaraţiile lui Laszlo Tokes privind autonomia sunt "într-un anumit crescendo". "Ele nu sunt noi, dar elementul de noutate este că, pentru prima dată, domnul Laszlo Tokes, care este demnitar al statului român, este europarlamentar, instigă la ieşirea în stradă pentru acţiuni care vin să încalce Constituţia. Respingem astfel de atitudini, însă ne întrebăm care este explicaţia pentru lipsa de reacţie a autorităţile statului român pentru aceste declaraţii. Nici preşedintele, nici primul-ministru nu au avut o atitudine. Mai mult decât atât, l-am văzut pe preşedinte încadrat de Laszlo Tokes şi de premierul Ungariei la o manifestaţie a unei organizaţii", a menţionat Voicu.
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat că eurodeputatul Laszlo Tokes a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al PE şi că în acest for "nu e joacă - azi îi dai funcţie, mâine îl retragi".
Europarlamentarul Laszlo Tokes a vorbit din nou, cu ocazia Şcolii de Vară de la Băile Tuşnad, de la sfârşitul săptămânii trecute, despre autonomia Ţinutului Secuiesc, de această dată în contextul deciziei CIJ privind Kosovo. El a declarat, joi, la Universitatea de Vară Tusvanyos, că aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia. "Kosovo şi-a obţinut independenţa, noi nu am putea să obţinem autonomia? s-a întrebat retoric Tokes Laszlo. Europarlamentarul Tokes Laszlo a mai declarat, joi, la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că Ţinutul Secuiesc ar trebui să urmeze modelul catalan, afirmând că, aşa cum au ieşit catalanii pe stradă, şi secuii ar putea ieşi în stradă pentru autonomia lor. "Catalanii au ieşit pe stradă. Şi noi am putea ieşi pentru obţinerea autonomiei", a spus Tokes.
Ulterior, vicepreşedintele Parlamentului European a declarat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că, aşa cum comunismul a căzut în România, trebuie să cadă şi naţionalismul, criticându-i pe naţionaliştii români care avansează ideea că maghiarii ar dori să rupă Ardealul de România.
Sursa: realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu