duminică, 4 iulie 2010

Moldova va prelua expertiza României în procesul de aderare la UE

Moldova, expertiza, România, procesul de aderare, UE

Preluarea expertizei româneşti acumulate în procesul de aderare la UE, reluarea transmiterii TVR-1 pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi posibilităţile de a face cât mai operativă asistenţa financiară nerambursabilă acordată de România în valoare de 100 milioane de euro - sunt principalele subiecte discutate de către viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov şi Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene al MAE al României, Bogdan Mazuru, în cadrul întrevederii din 16 iunie.

În timpul discuţiilor a fost menţionată necesitatea coordonării acţiunilor de integrare europeană pe segmentul ajustării cadrului juridic la normele europene, asistenţa oferită în planul pregătirii negocierilor fiind de o importanţă majoră. Interlocutorii au convenit asupra consultării permanente a grupului de experţi ai RM pentru negocierile cu instituţiile europene.

Popov a reconfirmat dorinţa părţii moldave de a organiza şedinţe comune ale Guvernelor ambelor ţări şi de a scoate cât mai rapid de pe agendă subiectul reluării transmiterii TVR-1 pe teritoriul Republicii Moldova.

A fost efectuat un bilanţ al realizărilor din ultimele luni în contextul îndeplinirii înţelegerilor convenite în timpul vizitelor la nivel înalt. Părţile au precizat activităţile ce urmează a fi incluse în Planul de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul strategic semnată de către şefii celor două state

De asemenea, în timpul vizitei în capitala României, diplomatul moldovean a avut întrevederi cu Titus Corlăţean, Preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, cu care au fost abordate aspecte de actualitate ale relaţiilor bilaterale în diverse domenii.

Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu