miercuri, 4 august 2010

Mihai Ghimpu: „La putere vor rămâne partidele care astăzi guvernează RM”

“Cu cât mai repede ne vom apropia de valorile europene, cu atât mai repede vom realiza şi valorile noastre naţionale, pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru noi, toţi românii”
„La putere vor rămâne partidele care astăzi guvernează Republica Moldova şi care creează condiţii pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova. În perioada de când se află la putere Alianţa pentru Integrare Europeană, toți s-au convins că avem condiții favorabile pentru investiţii şi cred că vor pierde cei care vor sta în aşteptare, să vadă care vor fi rezultatele”, a declarat Presedintele Mihai Ghimpu pentru Radio Romania Actualitati.
“Eu am fost împotriva alegerilor anticipate, pentru că ştiam că vor produce un blocaj inclusiv la nivelul investiţiilor. Nimeni nu-şi investeşte banii într-un mediu neclar din punct de vedere politic. Dar alegerile nu au putut fi evitate. Aşa că noi acum încercăm să convingem investitorii că la viitoarele alegeri vor rămâne la putere partidele care au format Alianţa pentru Integrare Europeană, pentru ca investitorii să aibă toată încrederea că perspectiva RM este una europeană”, a spus președintele celui de-al doilea stat romanesc.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, Republica Moldova are un avantaj comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, pentru că nu este îngrădită de rigorile legislative şi economice ale statelor deja integrate. „Investitorii occidentali ar trebui să profite de aceste avantaje. Îi aşteptăm în primul rând pe cei care au investit în economia României sau firmele din România şi marile corporaţii care se află, la fel, în Romania, pentru că ele au şi avantajul limbii, al apropierii geografice, al expertizeiDar aici trebuie să dăm mai departe asigurări investitorilor că pot veni aici fără nicio grijă, că Republica Moldova este un teren bun pentru investiţii şi din punct de vedere politic, şi din punct de vedere economic”, crede Ghimpu.

În altă ordine de idei, Mihai Ghimpu a ținut să menționeze că aderarea României la spaţiul Schengen nu va fi în detrimentul RM. „Noi nu vedem integrarea Romnâniei şi Spaţiul Schengen ca pe un element de separare, dimpotrivă, ca unul care, prin puterea exemplului, obligă şi mai mult Republica Moldova la reforme prin care să se apropie mai repede şi mai eficient de Uniunea Europeană. Cele două maluri ale Prutului nu au putut să fie separate definitiv nici de sârma ghimpată a regimului comunist de ocupaţie, aşa că nu va reşi asta nici graniţa temporară a spaţiului Schengen. Noi oricum suntem aşezaţi aici în sânul Europei.
Eu sunt convins că acest obiectiv îl vom realiza şi, cu cât mai repede ne vom apropia de valorile europene, cu atât mai repede vom realiza şi valorile noastre naţionale, pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru noi, toţi românii”, a conchis președintele Ghimpu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu