Marko Bela, un poet supărat

Poetul Marko Bela a ieşit din canoanele poeziei în formă fixă şi s-a repezit la ziariştii care s-au legat de Ţinutul Secuiesc. Pentru cel mai bine plătit poet din Europa – 100.000 de dolari pentru un volum nepublicat – bănuit de mulţi de sensibilitate, Marko Bela a adoptat un ton dur: „cine se leagă de ideea de Ţinut Secuiesc dă dovadă de prostie şi rea-credinţă”. Nu doar preşedintele jucător se supără pe presă – ci şi vicepremierul poet. Marko Bela enumeră apoi „ţinuturi” şi „ţări” româneşti – doar că uită să spună că acestea au dispărut cu foarte mulţi ani în urmă.

Ideea de „Ţinut Secuiesc” nu este rea în sine – într-adevăr, există Ţara Oaşului, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei şi multe alte ţări. Doar că nu prea ţine comparaţia cu Ţinutul Secuiesc. Toate „ţările româneşti” din Transilvania au fost lichidate una după cealaltă de regii şi principii maghiari în decursul unei istorii de sute de ani de eliminare a românilor din viaţa politică. Autonomia medievală a secuilor a fost şi ea lichidată într-un moment în care de la Budapesta se demara procesul de maghiarizare forţată a tuturor ne-maghiarilor.

Dacă Ţinutul Secuiesc ar fi doar o marcă regională suavă ca un rondel – aşa cum încearcă să ne convingă Marko Bela – chiar nu ar fi nici o problemă. Însă în jurul expresiei „Ţinutul Secuiesc” gravitează mai multe fenomene. Cum ar fi tot felul de auto-intitulate referendumuri, plângeri şi suplici care solicită autonomia, plutoane ale unei presupus desfiinţate Gărzi Maghiare, borne de graniţă şi teorii ale primului venit – primul servit. Nici unul dintre aceste fenomene nu are legături cu lirica sau prozodia – ci mai degrabă cu o metodă de impunere în spaţiul public a unei denumiri, legarea ei de un anumit spaţiu şi promovarea separatismului. Simboluri proprii – probleme proprii, fonduri proprii de la buget, autonomie financiară, scoaterea din viaţa publică a regiunii a tuturor românilor, expulzarea simbolurilor româneşti.

Şi-ar putea cineva imagina un român pe postul de ministru al culturii la Budapesta în anul 1910? Sau un român vicepremier în aceeaşi capitală europeană? Sau un slovac ministru? Înainte de 1918 slovacii nici măcar nu puteau vorbi în conferinţele publice de existenţa naţiunii slovace – aşa că vorbeau codificat şi se refereau la problemele „poporului chinez”. Degeaba se supără vicepremierul-poet pe ziarişti, ei nu sunt nici proşti, nici rău intenţionaţi. Eu unul aş fi interesat să aflu când va fi legalizat în Ungaria „Ţinutul cumanilor”, că doar şi acesta a existat acum aproape o mie de ani.

Articol aparut in numarul 14 din saptamanalul ziuaveche.ro