miercuri, 21 iulie 2010

Ghimpu: Solicit susţinerea tuturor statelor în evacuarea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei

Ghimpu: Solicit susţinerea tuturor statelor în evacuarea trupelor ruse de pe teritoriul Moldovei
Foto: parlament.md

"Preşedintele Legislativului Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a chemat Parlamentele tuturor statelor să ofere un sprijin în procesul de evacuarea a trupelor şi muniţiilor ruse de pe teritoriul ţării", scrie portalul de ştiri ucrainesc ubr.ua, cu referire la Interfax.

În ajunul Conferinţei Mondiale a Preşedinţilor de la Geneva, Mihai Ghimpu a declarat că prezenţa trupelor ruse în regiunea transnistreană este principala cauză a sărăciei din Moldova.

"De ce am ajuns cel mai sărac stat din Europa? Pentru că nu s-au implementat la timp reformele democratice, dar şi pentru că până în prezent, pe teritoriul Moldovei se află forţele de ocupaţie, fapt ce contravine statutului de neutralitate a ţării, prevăzut în Constituţie", a spus Ghimpu.

El a solicitat sprijinul şefilor de Legislativ a tuturor statelor, în "evacuarea imediată, necondiţionată şi transparentă a trupelor şi muniţiilor ruse."

"Regiunea transnistreană este gaura neagră a bugetului Republicii Moldova şi o zonă de instabilitate nu numai pentru noi, ci şi pentru toată Europa", a mai adăugat Ghimpu.

UNIMEDIA precizează că la 24 iunie, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a semnat un decret prin care Ziua de 28 iunie este desemnată ca Zi a Ocuapaţiei Sovietice. Tot în acelaşi decret, Ghimpu reiterează necesitatea evacuării trupelor ocupaţioniste din regiunea transnistreană. Curtea Constituţională, însă, a declarat acest decret neconstituţional.
Sursa: UNIMEDIA cu referire la ubr.ua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu